logo

Declarația AN «COPYRIGHT» privind comunicatul SA MOLDCELL


https://www.ipn.md/index.php/ro/declaratia-an-copyright-privind-comunicatul-sa-moldcell-7542_1072217.html

În contextul comunicatului de presă al SA MOLDCELL din 10 martie 2020, privind cauza civilă AN «COPYRIGHT» – SA MOLDCELL, aflată pe rol la Curtea Supremă de Justiție, comunicăm următoarele.
 

  1. Declarațiile SA MOLDCELL expuse în comunicatul său de presă din 10 martie 2020 sunt manipulatorii și au drept scop distorsionarea faptelor reale, pentru a ascunde adevărul pe acest caz. 
     
  2. În fapt, AN «COPYRIGHT», reprezentând interesele a peste 500 de artiști, autori și interpreți autohtoni, precum și a peste 1 milion de titulari de drepturi de autor și drepturi conexe din străinătate, a avut câștig de cauză împotriva SA MOLDCELL în prima și a două instanță.
     

În procesul de pregătire pentru examinarea dosarului la Curtea Supremă de Justiție, reprezentanții AN «COPYRIGHT», au constatat că din dosar au dispărut selectiv înregistrările audio a ședințelor de judecată din prima instanță, în special acele înregistrări unde s-a examinat anexarea probelor și calculele reclamate de Instanța de Judecată de la SA MOLDCELL. De asemenea, s-a constatat că s-au pierdut o parte din probe la dosar, prezentate în ședințele judecătorești de către avocatul SA MOLDCELL, în special acele probe pe care s-au bazat deciziile primei și celei de a doua instanțe. Totodată, s-a constatat că la dosar în mod fraudulos și misterios au fost anexate niște documente noi, care nu au fost prezentate și examinate în cadrul ședințelor de judecată, conform procedurii judiciare. Menționăm că toate documentele noi anexate în mod fraudulos și misterios la dosar, dețin semnături ale angajaților SA MOLDCELL și ștampila în original a SA MOLDCELL.

Atenționăm că AN «COPYRIGHT» deține în original toate materialele, calculele și probele prezentate de SA MOLDCELL și avocatul acestora în proces, la toate etapele.


Toate aceste acțiuni frauduloase au fost efectuate pentru a diminua  cu peste 700 de ori valoarea sumei disputate în cauza AN «COPYRIGHT» - SA MOLDCELL, sumă care nu reprezintă altceva decît remunerația compensatorie cuvenită titularilor de drepturi de autor și conexe - drept expres prevăzut de lege.
 

  1. Exprimăm indignarea față de faptul că SA MOLDCELL, fiind în cunoștință de cauză, prin comunicatul de presă pune la îndoială declarația AN «COPYRIGHT» despre dispariția frauduloasă și misterioasă a unei părți substanțial importante din probele de la dosar, prezentate de către avocatul SA MOLDCELL în ședințele judecătorești.
     

Deși SA MOLDCELL declară prin comunicatul său că este gata să prezinte Curții Supreme de Justiție orice probe solicitate, nici până astăzi probele menționate nu au fost prezentate, precum și reprezentanții SA MOLDCELL elementar nu au făcut cunoștință cu dosarul, cel puțin pentru a verifica faptele declarate de AN «COPYRIGHT».
 

Totodată, toate solicitările AN «COPYRIGHT» adresate SA MOLDCELL și avocatului SA MOLDCELL, pentru a verifica suplimentar și a confrunta calculele prezentate ca probe în proces, au fost lăsate fără răspuns.
 

  1. Toate acestea ne induc certitudinea implicării directe a SA MOLDCELL în aceste acțiuni frauduloase și cu caracter penal.
     

Analizând toate faptele, constatăm unica concluzie evidentă:

    • toate acțiunile frauduloase au fost efectuate în interesul SA MOLDCELL;
    • fără implicarea directă a unor angajați SA MOLDCELL era imposibil de anexat la dosar documente, cu semnătura și ștampila în original a SA MOLDCELL;
    • acțiunile și inacțiunile SA MOLDCELL au drept scop ascunderea adevărului și denotă nedorința de a confirma probele originale din prima și a doua instanță.
       
  1. În partea ce ține de interpretarea de către SA MOLDCELL a deciziilor primei și celei de a doua instanțe, precum și referința SA MOLDCELL la solicitarea adresată Parlamentului pentru interpretarea Legii privind dreptul de autor și drepturilor conexe, reamintim că Comisia Parlamentară s-a expus deja, precum și readucem aminte că tot la solicitarea SA MOLDCELL, inclusiv Curtea Constituțională s-a expus expres și clar asupra obligativității SA MOLDCELL și a altor companii de acest profil, de a achita remunerația compensatorie către titularii de drepturi de autor și drepturi conexe.


Reiterăm deschiderea AN «COPYRIGHT» pentru soluționarea tuturor aspectelor care țin de dosarul civil menționat, precum și pentru colaborarea pe viitor, dar exclusiv în condițiile și limitele legale.

 

AN «COPYRIGHT»
     
16 martie 2020

---------
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire