logo

Decizia Curţii de Apel poate schimba intriga de mai departe


https://www.ipn.md/index.php/ro/decizia-curtii-de-apel-poate-schimba-intriga-de-mai-departe-7965_990939.html

„Este greu de spus dacă în urma renumărării voturilor pentru Consiliul municipal Chişinău se va schimba rezultatul final în consiliu”, a declarat pentru Info-Prim Neo Viorel Cibotaru, directorul Institutului European de Studii Politice din Moldova. În opinia analistului, decizia de renumărare a voturilor este absolut normală în condiţiile în care există argumente, chiar dacă mulţi merg pe ideea că este puţin probabil să se întâmple modificarea rezultatelor. Viorel Cibotaru spune că decizia Curţii de Apel poate schimba într-o anumită măsură intriga de mai departe. Dacă PCRM nu va avea o majoritate în Consiliul municipal şi această majoritate va fi constituită de partidele Alianţei pentru Integrare Europeană, se va schimba paradigma CMC pentru următorii patru ani. Decizia de renumărare a voturilor pentru CMC a fost pronunţată vineri, 17 iunie, de către Curtea de Apel. Cererea a fost depusă în instanţă de PL.