Decizia CSM şi cea a Parlamentului de numire a preşedintelui CSJ sunt interdependente
https://www.ipn.md/index.php/ro/decizia-csm-si-cea-a-parlamentului-de-numire-a-presedintelui-csj-sunt-interdepen-7965_993877.html
Decizia Consiliul Superior al Magistraturii şi cea a Parlamentului de numire în funcţie a preşedintelui, vicepreşedinţilor şi judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie sunt interdependente − a stabilit, miercuri, Curtea Constituţională ca urmare a unei sesizări depusă de către deputatul Raisa Apolschii, transmite Info-Prim Neo.
Termenul în care Parlamentul urmează să se pronunţe, după prezentarea propunerii respective de către CSM, este fixat în legislaţie. Parlamentul are obligaţia constituţională să-l respecte, iar încălcarea acestui termen reprezintă o obstrucţionare a funcţionalităţii puterii judecătoreşti de către puterea legislativă, se menţionează într-un comunicat de presă al Curţii Constituţionale.
Curtea precizează că textul Constituţiei nu stabileşte un termen concret în acest sens. Însă prevederile articolului 116 alin.(4) din Constituţie sunt dezvoltate prin dispoziţiile legale, potrivit cărora legiuitorul şi-a fixat termenul de 30 de zile pentru numirea preşedintelui, vicepreşedinţilor şi judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie.
Curtea a mai statuat că eliberarea din funcţie a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie, indiferent de motiv, urmează a fi examinată de Parlament în condiţiile şi în termenele prevăzute pentru numirea acestora în funcţie.
Decizia a fost luată ca urmare a sesizării depusă la CC de către deputatul Raisa Apolschi, privind interpretarea articolului 116 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia „Preşedintele, vicepreşedinţii şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi în funcţie de Parlament la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii”.
Hotărârea este definitivă, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.