logo

Decizia CC este singura soluție corectă din punct de vedere formal, urmează acțiunile politicienilor, experți


https://www.ipn.md/index.php/ro/decizia-cc-este-singura-solutie-corecta-din-punct-de-8004_1079930.html

Hotărârea Curții Constituționale de ieri este singura soluție corectă din punct de vedere formal. Totodată, este o decizie irevocabilă și cei vizați nu au decât să se conformeze. Acum rămâne de văzut ce acțiuni vor întreprinde liderii politici și cum vor acționa ca să rezolve situația imprevizibilă creată pe arena politică din Republica Moldova. Opinii în acest sens au fost exprimate de invitații dezbaterii publice: „PSRM și PAS, două fracțiuni parlamentare de care depinde depășirea crizei politice. De ce este blocată comunicarea între ele?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, este de părere că hotărârea Curții Constituționale de ieri este singura soluție corectă și e salutabilă. Din punct de vedere formal, soluția CC este impecabilă. În același timp, spune expertul, președintele Maia Sandu, adresându-se cetățenilor, a făcut mențiunea  că: în condiții normale, acest formalism al Curții Constituționale ar fi înafara oricăror discuiții, comentarii. Igor Boțan spune că președintele pornește de la faptul că în Republica Moldova situația nu este normală, lucru confirmat de reprezentantul dânsei la Curtea Constituțională, care a invocat faptul că Parlamentul a adoptat Declarația privind statul capturat în 2019, iar în 2020, Parlamentul a adoptat o Declarație prin care Parlamentul a condamnat traseismul și corupția politică.

Expertul consideră că președintele pornește de la realități și spune că, „rămânând în cadrul constituțional”, ea propune ca cetățenii Republicii Moldova să fie cei care să dea ultimul răspuns la situația existentă: ori referendum de demitere a președintelui, ori alegeri anticipate. „Deci, președinte preferă să se adreseze suveranului, poporului pentru a soluționa această problemă. Acum însă, cea mai mare problemă care apare sunt procedurile constituționale care ne aduc la soluția propusă de președinte”, a spus Igor Boțan.

Zinaida Gribincea, expert în psihologie, jurnalism și comunicare, precizează că, în statele cu democrație consolidată, deciziile Curții Constituționale nu se prea pun la îndoială sau se pun mai puțin la îndoială. În cazul Republicii Moldova,  întotdeauna apar anumite interpretări, suspiciuni, dar opinia sa este că, într-adevăr, Curtea Constituțională a luat o decizie corectă la prima vedere, normativ și formal vorbind. Acum, consideră experta, rămâne de văzut ce acțiuni vor întreprinde liderii politici mai departe. „Ce urmează să facă ulterior. Cum vor acționa în tandem ca să rezolve situația imprevizibilă de pe arena politică din Republica Moldova”.

Ana Racu, activist civic cu experiență în comunicare, expert ONU, membru al Comitetului ONU împotriva torturii, amintește că, atunci când intri în Curtea Constituțională din SUA, se poate vedea un slogan care spune că „s-ar putea să nu fie cea mai corectă decizie, dar este ultima”. În cazul Republicii Moldova, decizia Curții Constituționale este irevocabilă, și cei vizați nu au decât să se conformeze, nu au alte soluții sau alternative de a ataca, legal vorbind, această decizie: „Au mai fost precedente, am mai avut președinți care au avut o poziție diametral opusă față de deciziile CC, dar până la urmă s-au conformat”.

Ana Racu consideră că este bine ca în societate să nu se discute despre personalitatea judecătorului, dar despre deciziile luate, fie că e vorba despre instanțele de fond, curțile de apel, fie că e vorba despre deciziile luate de un for sau de o instanță de jurisdicție constituțională. În opinia ei, aceasta dă speranța unei culturi juridice în societate pentru că oamenii învață democrația, învață cum poate fi interpretată Constituția. „Până la urmă viața nu se termină la decizia Curții Constituționale, dar este un punct de la care trebuie pornită viața mai departe”, a adăugat activista civică.

Marți, 23 februarie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul președintelui Maia Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Potrivit CC, președintele țării ar urma să inițieze noi consultări cu fracțiunile parlamentare pentru a identifica un candidat la funcția de prim-ministru. Șeful statului a anunțat însă că optează fie pentru alegeri parlamentare anticipate, fie pentru referendum în contextul inițierii suspendării sale din funcție.