Decalajul dintre creşterea economică din capitala R. Moldova şi sărăcia de la sate se măreşte
https://www.ipn.md/index.php/ro/decalajul-dintre-cresterea-economica-din-capitala-r-moldova-si-saracia-de-la-sat-7966_960097.html
Experţi naţionali şi internaţionali s-au reunit la Chişinău pentru a discuta politicile de dezvoltare regională în unele ţări din Europa Centrală şi de Est. Conferinţa „Dezvoltarea regională: politici şi practici în Europa Centrală şi de Est”, care şi-a deschis lucrările miercuri, 28 iunie, îşi propune să devină un forum de discuţii şi schimb de experienţă privind implementarea acestor politici, în particular din statele membre ale Uniunii Europene (Letonia, Republica Cehă, Slovacia), ţările pe cale de aderare (România, Bulgaria) şi din ţările din vecinătatea UE (RM, Ucraina).
Forumul întruneşte experţi internaţionali, profesionişti şi specialişti în domeniul public ce reprezintă diverse sectoare şi instituţii: administraţia publică centrală şi locală, Parlamentul şi alte instituţii de stat, agenţii de dezvoltare bilaterală sau internaţională care desfăşoară programe de dezvoltare locală şi regională în RM, societatea civilă, cercuri academice şi sectorul privat. Conferinţa este organizată de Ministerul Administraţiei Publice Locale al RM şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova.
Participanţii la conferinţă şi-au exprimat speranţa unui consens mai pronunţat între principalii actori: Guvern, donatori, agenţii de dezvoltare, societatea civilă şi sectorul privat privind elaborarea strategiilor de dezvoltare regională în Moldova, identificarea punctelor vulnerabile, inclusiv din sfera instituţională şi fiscală, şi a oportunităţilor de dezvoltare regională.
Studiile prezentate de Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS) arată că sărăcia este concentrată în oraşele mici şi în localităţile rurale, iar diferenţa veniturilor dintre capitală şi restul ţării este în creştere. Experţii atestă că deosebirile considerabile în nivelul de dezvoltare economică a regiunilor cauzează o diferenţiere teritorială substanţială a nivelului şi calităţii vieţii populaţiei. Potrivit stidiilor, acest fenomen agravează problemele legate de inegalitate şi sărăcie, deoarece bunăstarea şi posibilităţile cetăţenilor şi familiilor se află într-o dependenţă puternică de locul lor de trai.
În prezent, creşterea economică este concentrată în capitală. Produsul regional brut pe cap de locuitor în municipiul Chişinău este de 3,2 ori mai mare comparativ cu cel din regiuni, iar volumul investiţiilor – de 5,9 ori mai mare. Totodată, în capitală sunt colectate mai bine de 60,3% din impozite.
Potrivit studiilor SCERS, există mari deosebiri şi între raioane. Astfel, PIB pe cap de locuitor la Taraclia este de 1,3 ori mai înalt decât media pe raioane (cu excepţia Chişinăului), iar la Orhei şi Lăpuşna – de 1,2 ori mai mic decât media pe ţară.
Conferinţa „Dezvoltarea regională: politici şi practici în Europa Centrală şi de Est” îşi va continua lucrările la 29 iunie.