logo

De luni, alegătorii pot solicita votarea cu urna mobilă


https://www.ipn.md/index.php/ro/de-luni-alegatorii-pot-solicita-votarea-cu-urna-mobila-8013_1107809.html

Persoanele care din motive de sănătate sau din alte motive temeinice nu pot veni în localul secției de votare, pentru a vota la referendum și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, pot solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile privind votarea la locul aflării pot fi depuse începând de luni, 7 octombrie, transmite IPN.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, cererile sunt în format scris și sunt prezentate cu două săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua scrutinului, cererile se aprobă de către biroul electoral până la ora 14.00 numai la prezentarea unui certificat medical.

Persoanele care nu pot depune singure cererea privind votarea la locul aflării au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei ori să solicite ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Dacă, din cauza unei deficiențe fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegătorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflării, el poate depune personal cererea în formă verbală la sediul secției de votare. În cazul în care cererea nu poate fi depusă personal în formă verbală la sediul secției de votarea, aceasta poate fi depusă telefonic.

În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează cel puțin doi membri ai biroului, care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.

Detalii despre procesul de organizare și desfășurare a referendumului și alegerilor prezidențiale din 20 octombrie pot fi urmărite pe pagina web oficială a CEC, la rubricile „Referendum constituțional 20.10.2024” și „Alegeri prezidențiale 20.10.2024”.