Casa Națională de Asigurări Sociale a efectuat pe 12 august transferul pentru plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii și a indemnizațiilor paternale, a ajutorului social și a ajutorului în perioada rece a anului. De asemenea - pentru plata ajutoarelor materiale, a compensațiilor participanților la lichidarea de la Cernobîl și a indemnizațiilor viagere sportivilor și antrenorilor, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă se menționează că, de la începutul acestei luni, CNAS a transferat mijloace financiare și pentru plata pensiilor, indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, alte prestații sociale, suma totală fiind de circa 1650 milioane de lei.
Pentru a primi banii, beneficiarii urmează să se adreseze către instituția bancară unde și-au deschis cardul. În prezent, CNAS are încheiate contracte de colaborare cu FinComBank, Energbank, EuroCreditBank, Eximbank, Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank, Comerțbank, Mobiasbanca, Banca Comercială Română.
În cazul în care beneficiarul de prestație socială nu este deținător de card, banii pot fi ridicați în orice oficiu poștal, indiferent de domiciliu.
Conform prevederilor legislative, plata pensiei, suportului financiar, ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului, stabilite, dar neîncasate pe o perioadă de șase luni de către beneficiar, se suspendă. Totodată, se suspendă alocațiile lunare și indemnizațiile pentru familiile cu copii neîncasate de către beneficiar pe o perioadă de trei luni.
CNAS precizează că ajutorul social, ajutorul pentru perioada rece a anului, suportul financiar și indemnizațiile pentru familiile cu copii, stabilite, dar neîncasate la timp din cauza beneficiarului, se plătesc retroactiv pe o perioadă de cel mult trei ani anteriori datei solicitării. Evidența sumelor suspendate este asigurată în sistemul informațional „Protecția Socială” pentru fiecare beneficiar.
Plata pensiei se reia la cererea beneficiarului, depusă la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, și se achită retroactiv din data suspendării.