logo

De la începutul anului, prețurile la carburanți au crescut cu 3-4 %


https://www.ipn.md/index.php/ro/de-la-inceputul-anului-preturile-la-carburanti-au-crescut-7966_1102228.html

De la începutul anului curent, prețurile la carburanți au înregistrat o creștere de 3-4 %, pe care Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică o consideră moderată. Și pentru ziua de miercuri se anunță o scumpire de 11 bani la benzina 95 și 12 bani la motorină, transmite IPN.

Potrivit ANRE, nivelul prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard a fost influențat de creșterea cotațiilor Platts la bursele internaționale cu circa 60$/tona. Printre factori se menționează și punerea în aplicare de la 1 ianuarie 2024 a noilor accize la carburanți, ajustarea marjei comerciale specifice în mărimea contribuției pentru eficiența energetică, precum și deprecierea monedei naționale în raport cu dolarul SUA.

„În perioada următoare, Agenția nu identifică factori noi care ar putea pune presiune suplimentară asupra nivelului prețurilor la carburanți, urmând ca acesta să fluctueze doar în corespundere cu nivelul cotațiilor înregistrate la burse”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Agenția a stabilit pentru miercuri prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard. Astfel, la pompă, un litru de benzină cu cifra octanică 95 se va vinde cu cel mult 23,56 lei, iar un litru de motorină standard cu 21,46 lei.