logo

De la deschiderea centrului maternal de plasament din capitală, i-au trecut pragul 11 mame cu 22 de copii


https://www.ipn.md/index.php/ro/de-la-deschiderea-centrului-maternal-de-plasament-din-capitala-7967_1103272.html

De la deschiderea în Chișinău a centrului maternal de plasament pentru mamă-copil, în luna iulie 2023, i-au trecut pragul 11 mame cu 22 de copii. Municipalitatea menționează că centrul este o oază de sprijin și prevenire a abandonului. Este un serviciu gratuit și confidențial, care activează în regim non-stop, transmite IPN.

Primul centrul maternal pentru cuplul mamă-copil/copii cu vârsta mai mare de 6 ani din capitală a fost creat pentru a preveni violența dură în familie și separarea copiilor de mamele lor. Centrul oferă găzduire, mediu sigur și de suport mamelor cu copii victime ale violenței în familie sau a traficului de ființe umane, servicii de dezvoltare a abilităților parentale ale mamelor aflate în situație de risc social, consiliere psihologică.

Solicitanți ai serviciilor centrului maternal pot apela specialiștii Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului la numărul de telefon: 067100144 sau Serviciul de Urgență 112. Liniile telefonice sunt disponibile non-stop.

Serviciul a fost dezvoltat în cadrul parteneriatului dintre Primăria Chișinău și reprezentanța UNICEF Moldova, cu susținerea financiară din partea Guvernului Francez. Centrul poate găzdui concomitent șapte cupluri mamă-copil, pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitatea de prelungire a plasamentului pentru încă șase luni în caz de necesitate. Din octombrie, municipalitatea asigură sustenabilitatea serviciului din contul bugetului municipal.