 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Modernizarea Moldovei este văzută de comunitatea donatorilor externi, în special după 2009 încoace, exclusiv prin prisma procesului de integrare europeană. Deși reformarea justiției, îmbunătățirea serviciilor publice, extinderea serviciilor sociale, modernizarea infrastructurii drumurilor și alte reforme sunt conectate direct la agenda europeană, acestea sunt sprijinite de asemenea pe bani non-europeni. De fapt, donatorii externi, în particular SUA, consideră că, prin intermediul integrării europene, Moldova se poate dezvolta și moderniza mai dinamic și mai sustenabil. Deocamdată, nu există alt model de dezvoltare pentru Moldova pe care atât de puternic l-ar sprijini donatorii externi, în particular UE, dar și SUA.
Adițional, integrarea europeană este văzută, de către donatorii externi, drept o modalitate de a apropia Moldova de UE, astfel fiind minimizată influența negativă ce poate fi exercitată de Rusia care din 2013 încoace implică nu doar sancțiuni economice, dar și dezintegrare teritorială și conflicte armate, aplicate cu succes contra Ucrainei. Cu toate acestea, în condiții de criză politică acută, precum cea în care Moldova se află începând cu noiembrie 2014, majoritatea donatorilor externi non-europeni se abțin să preseze deschis asupra guvernanților în favoarea agendei europene. Spre deosebire de aceștia, SUA acționează mai categoric, deseori având o retorică vizibil tranșantă, chiar mai ascuțită decât cea a UE, care uneori este total netedă sau tardivă. Totuși, de ce SUA apar deseori drept promotori mai activi și duri ai agendei europene decât însăși UE? În continuare, vor fi prezentate câteva argumente ce explică de ce SUA adoptă un caracter pro-activ și respectiv cauza abținerilor observate deseori în cazul UE.
SUA – o țară, UE – 28 de țări
E logic că deciziile politice ale SUA sunt adoptate doar la Washington și nu în 28 + 1 capitale, ecuație în care Bruxelles-ul mai este și capitala UE. Acest aspect influențează extrem de mult caracterul, conținutul și tonalitatea retoricii la care apelează americanii și, respectiv, europenii în comunicarea cu Chișinăul. Același motiv explică de ce mesajele transmise de americani sunt mai rapide, deși SUA se află peste ocean în timp ce Bruxelles-ul la vreo 8-10 ore de zbor de la Chișinău (cu tot cu escală). Așadar, construcția politică a UE exclude o unanimitate automatizată, mai ales că politica externă a UE depinde de guvernele naționale ale țărilor membre (28 la număr), președinția UE care își asumă o agendă și anumite priorități, dar și de Comisia și Consiliul European. Din acest punct de vedere, Serviciul European de Acțiune Externă, condus de Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă și Securitate, Federica Mogherini nu este la fel de puternic și omogen ca Departamentul de Stat al SUA în frunte cu John F. Kerry.
Chiar dacă, aparent, Șeful Delegației UE de la Chișinău, Pirkka Tapiola, își permite să lanseze mesaje critice în adresa guvernanților, în special după descoperirea “furtului miliardului”, acesta este restrâns în a face declarații oricând ar crede de cuviință. Or, libertatea lui de a formula declarații tranșante este limitată de necesitatea de a primi binecuvântare nu doar de la serviciul diplomatic european, dar și de la întreaga mașinărie UE. Spre deosebire de acesta, Ambasadorul american James D. Pettit își poate permite luxul de a folosi mesaje tăioase, atunci când crede necesar, îndată după ce primește „undă verde” de la Washington. Operativitatea americană a putut fi observată după demiterea guvernului lui Valeriu Streleț (29 octombrie curent), când ambasada americană a spus răspicat, dar și operativ, într-un comunicat de presă, că „Imaginea Moldovei acasă și în străinătate suferă din cauza intrigilor continui ale elitelor politice și, în unele cazuri, ale persoanelor fizice” şi că aceste intrigi, de notat apariţia pentru prima data a formulei privind „persoanele fizice”, pun în pericol parcursul european al Moldovei. Acest subiect a rămas însă neatins de către Delegația UE de la Chișinău, care cel mai degrabă nu a reușit să obțină aprobare să reacționeze sau nici nu a solicitat-o de la Bruxelles. După atâtea episoade de criză politică, generate copios de către partidele pretins pro-europene, dar și jocuri de culise interminabile, imprevizibilitate totală și volatilitate politică fără precedent, Delegația pare să fie mai precaută, iar, în consecință, mai lentă.
Motive obiective și subiective
Evident, aspectele instituționale și decizionale influențează inevitabil viteza diplomației europene. Dar, pe lângă acestea, Bruxelles-ul și diplomația europeană este consumată de tot mai multe crize, care se perindă în vecinătatea estică și sudică a UE din 2014 încoace. La situația din Ucraina și criza profundă în relația UE-Rusia se mai adaugă criza refugiaților interconectată cu războiul din Siria. În prezent, UE este alarmată de faptul că până în 2017 circa 3 milioane de refugiați ar putea să ajungă în Europa. Această preocupare consumă energia și capacitățile europene, inclusiv cele diplomatice.
Din cauza suprapunerii crizelor și pătrunderii lor în interiorul UE (criza refugiaților), situația politică din Moldova devine tot mai puțin semnificativă pentru decidenții de la Bruxelles, dar și din capitalele europene. Acest lucru este știut bine de către Delegația UE de la Chișinău căreia îi devine tot mai dificil să convingă Bruxelles-ul să reacționeze prompt la devierile, permanente, care au loc în procesul politic din Moldova. Dezinteresul UE față de Moldova este încurajat la fel de faptul că forțele politice au compromis la scară largă integrarea europeană. Or, o asociere cu forțe pretins proeuropene, lipsite de credibilitate, acuzate de corupție și luare în captivitate a instituțiilor, este văzută drept o amenințare pentru imaginea UE. În acest context, UE preferă să fie mai atentă, iar aceasta scade din viteza sa de mobilizare și (re)acțiune. Niciuna din aceste constrângeri nu vizează SUA, fapt ce le permite americanilor să fie mai activi, inclusiv în promovarea agendei europene.
În loc de concluzie…
Deși reformele europene din Moldova țin de inițiative decise în UE, acestea sunt sprijinite pe larg de întreaga comunitate de donatori externi, dar în primul rând de SUA. Beneficiile pe care le implică agenda europeană sunt atât de evidente încât SUA alocă resurse financiare substanțiale pentru a o promova. Multitudinea crizelor ce lovesc Europa, mașinăria europeană în domeniul politicii externe, la fel ca și oboseala în legătură cu incoerențele politice moldovenești, face ca Bruxelles-ul să fie mai atent și, deci, mai tardiv în raport cu Chișinăul. Aceasta contrastează cu SUA, care pledează mai activ în favoarea agendei europene, criticând, pe față și fără nicio rezervă, guvernanții moldoveni pentru erodarea vectorului european. Fapt ce nu deranjează deloc UE, care mereu poate conta pe operativitatea și motivația americană în promovarea proiectului european în Moldova.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.