 |
|
| Anatol Țăranu | |
La Chișinău, de multe săptămâni centrul capitalei nimerește în zilele de weekend în custodia protestatarilor animați și îndrumați de partidul parlamentar Șor, la care s-au alipit mai recent și câteva partide minuscule de pe scena politică moldovenească. Organizatorii protestelor în permanență invocă un număr de zeci de mii de participanți la aceste acțiuni stradale, pe când poliția cu aceiași imuabilitate fixează numărul protestatarilor la un nivel care nu depășește zece mii de oameni. Această competiție a cifrelor doar la prima vedere pare a fi una desfătătoare, în realitate lupta se dă pentru percepția publică privind nivelul de nemulțumire existent în societate și, deci, pentru ceia ce se numește legitimitatea protestului.
Întrebare neretorică
Întrebarea care provoacă interesul major în societate se reduce la aprecierea corectă pentru publicul larg a protestului șorist: este el unul animat cu precădere de bani murdari de proveniență corupțională sau este provocat de nemulțumirea firească existentă în societatea moldovenească privind condițiile sociale precare în continuă degradare? Defel nu este o întrebare retorică. Răspunsul la această întrebare vine să justifice atitudinea legitimă a guvernării în raport cu protestul stradal, dar și perspectivele extinderii și amplificării intensității lui în societate. De fapt, este vorba despre calitatea problematicii publice în societatea moldovenească de azi, ea fiind una în esență sa corelată cu interesul național sau a degradat de o așa manieră încât a reușit să mute accentele pe o agendă falsă, străină intereselor autentice ale cetățenilor.
Pentru comparație: și Franța a fost afectată în această perioadă de mai multe greve și proteste, la care au participat zeci de mii de oameni. Astfel, în duminica de 16 octombrie, Place de la Nation din estul Parisului a fost ocupat de o mulțime cu pancarte și steaguri, venită din toate colțurile Franței. A fost unul dintre cele mai mari proteste franceze organizate de la pandemie încoace pentru a condamna creșterea prețurilor, iar principalele revendicări ale protestatarilor oscilau de la creșterea salariilor și taxarea supraprofiturilor până la lupta împotriva schimbărilor climatice. Protestele francezilor au fost organizate de Noua Uniune Populară, Ecologică și Socială, alianța partidelor de stânga, în frunte cu Jean Luc Melenchon, conducătorul de extremă stângă al Franței Nesupuse, La France Insoumise, liderul ei fiind unul din concurenții lui Emanuel Macron la ultimele prezidențiale din Franța. Și la Paris organizatorii au declarat că au fost prezenți 140 000 de protestatari, pe când poliția a constatat că au fost doar 30 000. Una din puținele similitudini ale protestelor de la Paris și Chișinău.
Sub povara nostalgiei
În democrațiile consacrate europene tensiunile publice, atunci când erup, au mai mereu la bază motive care gravitează în jurul problemelor sociale - nivelul de viață, salarizarea, puterea de cumpărare, beneficiile serviciilor publice, limitarea puterii statale și sporirea drepturilor individuale ș.a. La Chișinău protestatarii șoriști au abandonat aproape complet agenda socială, concentrându-se în întregime pe lozinca, „Jos Maia Sandu”. În această revendicare dominantă în cadrul protestului actual de la Chișinău se ascunde adevărata miză a organizatorilor, care pe fundalul desfășurării luptei cu corupția de către actuala guvernare, urmăresc interesul propriei salvări în perspectiva actului justițiar. Ar părea că bătrânelele pensionare chinuite aduse cu hurta din satele și orășelele Republicii Moldova și devenite principalele locatare ale corturilor amplasate pe străzile Chișinăului, trebuie să ceară în cadrul protestului majorarea pensiei și îndemnizației sociale, micșorarea tarifului la gaz și lemne de foc ieftine. Însă nu pentru asemenea revendicări sunt aduse ele la Chișinău și remunerate cu noaptea. Drama socială a celei mai sărăcite părți a societății moldovenești este folosită cu un cinism nemaivăzut pentru salvarea pielii unor personaje acuzate de escrocherie și corupție, cum este Șor și ortacii săi.
Motivele ce țin de cultura politică de tip occidental care îi face pe francezi sau germani să iasă în stradă și care determină, de exemplu, preocupările oamenilor pentru majorări ale costului carburanților sau precaritatea condițiilor de securitate a muncii, sau situații legate de hărțuirea la locul de muncă etc., deocamdată îi lasă impasibili pe moldoveni. Ei continuă să fie prizonierii vechii culturi politice, asumată încă din perioada sovietică, când reacțiile sociale se manifestau cu precădere prin răbufnirea unor frustrări de moment, când lucrurile de ordin economic și social păreau a aparține mai curând sferei private decât celei publice. În definitiv, spre deosebire de occidental, cetățeanul moldovean „se descurcă” de unul singur cum poate, el fiind convins că norma vieții constă în practica când statul și șefii fură, de aceea e precaut să se folosească și el, preventiv, de oportunitatea de a se pricopsi ilegal. Moldoveanul contaminat de nostalgia pentru trecutul sovietic, se angajează la protest nu pentru a atinge un scop comun pentru toți, dar pentru ași rezolva problemele individuale. El vine la protest nu pentru a protesta, ci pentru a-și ridica îndemnizația de participare. O întruchipare vie a acestei atitudini pur moldovenești este reacția protestatarilor șoriști la acuzațiile de corupție aduse lui Ilan Șor, care se reduc la constatarea -”Da, Șor a furat, dar se împarte și cu noi”.
Deficit de solidaritate socială
Spre deosebire de practicile societale occidentale, în societatea moldovenească se resimte un deficit acut de solidaritate socială. În democrațiile consacrate printre instituțiile de mare eficiență în educarea solidarității sociale, se numără sindicatele. Deloc întâmplător că în Vest anume sindicatele sunt principalii organizatori și conducători ai marilor mișcări de protest, devenite mecanisme de înaltă eficiență în depășirea derapajelor sociale ale clasei patronilor sau a politicului. La noi sindicatele din foste „școli ale comunismului” din perioada sovietică, au evoluat în adevărate caricaturi ale comunismului în plin capitalism. Învățați în trecutul sovietic să se pună bine pe lângă potentații puterii, sindicaliștii moldoveni stau cuminți la masa beneficiilor împreună cu patronii și tot împreună cu ei menajează politicul. De aici și situația în care în Occident se manifestă plenar solidaritatea unor grupuri largi, iar în societatea moldovenească în condițiile unei solidarități sociale rudimentare, domină practica „descurcărelii” fiecăruia în parte.
Această atitudine nostalgică a cetățenilor moldoveni pentru practicele mentale și comportamentale moștenite din epoca sovietică, este speculată cu succes nu doar de oligarhii descurcăreți autohtoni și certați cu justiția, dar și neprietenii Moldovei din exterior. În condițiile războiului nedeclarat de Rusia împotriva Ucrainei, Moscova manifestă un interes sporit pentru situația politică internă din Republica Moldova. În presa internațională și cea moldovenească apar tot mai multe relatări incendiare despre implicațiile serviciilor speciale ruse în destabilizarea Moldovei, inclusiv prin susținerea propagandistică și de alt gen a „mitingurilor lui Șor” din centrul Chișinăului. Într-o democrație funcțională de tip occidental asemenea provocări, venite din exterior, sunt imediat contracarate prin intervenții operative legislative, dar și prin măsuri punitive din partea organelor vizate ale statului. În democrația mai mult imitativă de tip moldovenească reacția politicului precum și a societății civile la asemenea derapaje la adresa siguranții naționale, întârzie supărător.
Cum și când devenim parte a Europei?
Războiul din Ucraina a deschis nesperat de repede ușa spre calitatea de candidat la aderare în UE pentru Republica Moldova. Însă calea spre statutul de membru al UE cu actele în regulă pentru statul moldovenesc de la aceasta nu s-a scurtat cu mult. Și nu este vorba doar despre necesitatea de a efectua reforme profunde și de lungă durată în toate domeniile vieții moldovenilor, este nevoie și de o schimbare radicală a mentalității colective, a reacțiilor comportamentale în societatea moldovenească conforme cu standardele modului de viață european. În 30 de ani de dezvoltare independentă reformele europene în Moldova la est de Prut în mare parte au stagnat, în consecință societatea moldovenească rămâne strâns atașată normelor de conduită a modului de viață sovietic. Continuând să fie ruptă de spațiul său firesc național de dezvoltare civilizațională, Republica Moldova rămâne prin multiple conexiuni atașată fostei metropole eurasiatice, provocând pe această cale o incertitudine periculoasă pentru viitorul său european. Calea cea mai propice de desprindere de moștenirea nocivă a modului de viață socialist a fost demonstrată de modelul german de reunificare națională, când nemții din Germania de est comunistă, contaminați de practicile mentale și comportamentale ale societății socialiste, reveniți în condițiile statului democratic vest-german și la valorile democrației liberale, s-au debarasat relativ repede de modelul comportamental fals egalitarist, devenind parte integrantă a civilizației europene. O experiență edificatoare, demnă de a fi însușită și pusă în practică de românii de pe ambele maluri ale Prutului.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.