logo

De ce „imunitatea de turmă” nu ne scapă acum de pandemie? Op-Ed de Ala Tocarciuc


https://www.ipn.md/index.php/ro/de-ce-imunitatea-de-turma-nu-ne-scapa-acum-7978_1083658.html

Nu va fi ușor să atingem „imunitatea de turmă” în această pandemie. Cel puțin nu așa ușor și nu atât de repede, cum a fost presupus inițial. Dar se va realiza acest obiectiv – cu siguranță!..”
---


De la începutul acestei pandemii, se vorbește despre așa-numita „imunitate de turmă” ca punct de cotitură în oprirea răspândirii virusului.

Ce este „imunitatea de turmă”?

Imunitatea de turmă descrie momentul în care o populație este suficient de imună la o boală pentru a preveni circulația acesteia. Cercetătorii de la Universitatea din Manchester au inventat prima dată termenul în 1923, pentru a descrie cum o întreagă turmă de subiecți de animale (în cazul lor erau șoareci) ar putea deveni imună la o boală, chiar dacă nu toți membrii turmei au fost imunizați.

Vaccinarea pe scară largă este cel mai fiabil mod de a obține repede o „imunitatea de turmă”

Privind retrospectiv la marile povești de succes ale vaccinării pentru sănătatea publică: variola și poliomielita, ambele în întregime datorate programelor de vaccinuri masive, susținute, cu vaccinuri simple, extrem de eficiente, putem conchide că un vaccin sigur și eficient ne va ajuta și în pandemia curentă să ajungem la „imunitate de turmă” și să oprim răspândirea virusului. „Imunitatea de turmă” poate fi atinsă dacă se vor vaccina 70% din populație. Anume așa a fost modelul de gândire, atunci când au început să se dezvolte vaccinurile contra COVID-19.

După citirea genomului noului coronavirus și înțelegerea structurii acestuia, mai multe companii producătoare au pornit să dezvolte vaccinuri contra COVID-19. Deoarece a fost deja stabilit că virusul se conectează de celulele corpului uman prin intermediul vârfurilor proteinei spike, a fost dezvoltată presupunerea că aceste secvențe de proteină spike pot fi aduse în corpul uman de un purtător mRNA, spre exemplu și organismul uman va produce anticorpi împotriva acestei proteine, care ulterior o să protejeze și de virus. Vaccinurile mRNA erau de ceva ani în dezvoltare pentru a produce vaccinuri contra virusului Ebola și virusului Zyka. Vehiculul era practic gata și a fost testat în multiple studii clinice, inclusiv pe oameni. Trebuia de așezat pe acest vehicul o secvență de proteină spike și de dovedit în studii clinice eficiența noului vaccin.

La momentul scrierii acestui Op-Ed în lume au fost administrate peste 4 miliarde de doze de vaccinuri contra COVID-19. Nu cred că este un alt medicament în lume administrat la un așa număr mare de oameni într-o perioadă foarte scurtă de timp. Acest fapt ne confirmă dorința oamenilor de a opri pandemia. Indirect, acest fapt ne spune că aceste vaccinuri sunt cu adevărat sigure și eficiente, ceia ce este o revoluție în industria vaccinurilor.

Mai multe țări au depus eforturi semnificative pentru a atinge obiectivul inițial al campaniei de vaccinare și anume de a vaccina 70% din populație spre o anumită dată. Unele țări, precum sunt Israel, Marea Britanie, și altele sunt foarte aproape de a atinge aceste scopuri. Mai nou, a apărut idea de a face o a treia doză de vaccin, pentru a amplifica imunitatea și a menține nivelul anticorpilor suficient, pentru a face față unei noi întâlniri cu virusul. Germania și Israel au anunțat și decizii oficiale despre categoriile de populație cu risc sporit, eligibile pentru o a treia doză de vaccin.

Presupunerile primare și rezultatele finale uneori diferă

Este important să înțelegem că în această pandemie se lucrează mult pe experimente. Se formulează o presupunere, se dezvoltă un concept, bazat pe această presupunere, se stabilesc niște scopuri țintă și se execută mai multe procese pentru a le atinge.

A fost o presupunere, că dacă nu permitem virusului să se agațe de corpul uman, o să protejăm corpul de boală. Pe această presupunere au fost dezvoltate mai multe vaccinuri. Dar virusul a modificat vârfurile sale cu proteină spike și cu acele vârfuri noi se agață ușor de celulele corpului uman. Imunitatea la modelele inițiale ale virusului a rămas după administrarea vaccinului. La tulpinile noi este necesar un vaccin nou. Anume acest vaccin nou și va fi cea de a treia doză. Va fi un vehicul cu o secvență nouă de proteină virală. Mai nou, este clar, că avem nevoie de medicamente care să oprească replicarea virală sau înmulțirea virusului în organism. Dacă nu putem opri intrarea lui în organism, să oprim replicarea lui și să nu permitem boala. Este o direcție nouă, în care se lucrează intens.

O altă presupunere a fost, dacă vaccinăm 70% din populație – o să atingem „imunitatea de grup” mai repede. Tulpinile noi au dat peste cap și această presupunere.

A mai fost o presupunere că, dacă treci prin boală, ești protejat de o nouă infecție cu ajutorul anticorpilor pentru cel puțin 6 luni. Am văzut însă multe cazuri de reîmbolnăvire și infecții repetate în comunitate.

Inteligența colectivă generează multe presupuneri și axiome. Unele din ele lucrează perfect și ne ajută să ținem pandemia sub control. Altele sunt compromise de evoluțiile virusului sau a științei. Asta tot face parte din evoluție și nu poate fi omis acum. Este bine să acceptăm că omul poate greși în toate, inclusiv, în presupuneri. Totul se rezolvă prin adaptare, flexibilitate, modele noi de gândire, învățare, inclusiv, din greșeli.

De ce nu atingem „imunitatea de turmă”?

„Imunitatea de turmă” în această pandemie se transformă în obiectiv greu de atins din mai multe considerente.

În primul rând, în multe țări se înregistrează un nivel înalt de reticență la vaccinare. În al doilea rând, țările sărace nu au stocuri suficiente de vaccinuri. Succesul campaniilor de vaccinare este permanent compromis de informațiile despre tulpinile noi, creșterea numărului de cazuri de îmbolnăviri, inclusiv printre cei vaccinați, rezistența tulpinilor noi la vaccinurile aprobate și multe altele. Viteza de răspândire a acestor informații este extrem de mare printre rețelele de socializare. Interpretarea lor greșită aduce un prejudiciu serios campaniei de vaccinare și, respectiv, împiedică comunitatea să atingă „imunitatea de turmă”. Metodele de a impune vaccinarea obligatorie sunt respinse vehement în mai multe țări. Aplicarea restricțiilor prin limitarea accesului celor nevaccinați în spații publice de asemenea generează multiple proteste.

Cum să atingem o „imunitate de turmă” în această pandemie?

Nu va fi ușor să atingem „imunitatea de turmă” în această pandemie. Cel puțin nu așa ușor și nu atât de repede, cum a fost presupus inițial. Dar se va realiza acest obiectiv – cu siguranță!

Calea cea mai sigură este prin colaborare și solidaritate umană. Cei mari să ajute cu vaccinuri pe cei mici. Cei bogați să susțină știința și pentru cei săraci. Cei școliți să explice celor fără studii de ce este importantă vaccinarea. Cei curajoși să ia de mână pe cei cu frici și să îi aducă la cabinetul de vaccinare. Numai așa o să reușim să ajungem într-o zi liberi de pandemie, liberi de a purta mască. O să ne bucurăm din nou de posibilitatea de a ne îmbrățișa pe cei dragi și de a ne strânge mâna reciproc.