logo

De astăzi, toți iubitorii de carte sunt așteptați la Bookfest


https://www.ipn.md/index.php/ro/de-astazi-toti-iubitorii-de-carte-sunt-asteptati-la-7967_1106842.html

Salonul Internațional de Carte Bookfest a fost lansat la Chișinău sub înaltul patronaj al președintelui României, Klaus Iohannis, și al președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. În mesajele adresat participanților la eveniment prin consilierii prezidențiali, cei doi șefi de stat au menționat că Bookfest și-a câștigat deja un loc semnificativ în inima cititorilor mari și mici. Evenimentul unește oamenii de pe ambele maluri ale Prutului într-o sărbătoare a culturii și a limbii române, transmite IPN.

Este extrem de îmbucurător faptul că Bookfest capătă cu fiecare ediție tot mai multă splendoare, tot mai multe edituri prezente, tot mai multe titluri valoroase, tot mai multe dezbateri vii importante, tot mai mulți autori de mare talent prezenți la Chișinău. Este o mare realizare, dar și o muncă imensă în spate. Industria editării de carte rămâne a fi una dintre cele mai idealiste ramuri ale economiei, o industrie care trebuie susținută pentru că formează mentalități, crește generații și educă gusturi, a citat din mesajul Maiei Sandu consiliera prezidențială Angela Brașoveanu.

Consilier prezidențial român, Sergiu Nistor, a menționat că președintele României, Klaus Iohannis, salută ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, recunoscându-i valoarea și relevanța prin acordarea înaltului patronaj alături de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Șeful statului român menționează că este o dovadă a importanței acordate de pe ambele părți ale Prutului promovării  culturii și tradițiilor pe care le împărtășim și sub cupola cărora ne croim un viitor comun în Uniunea Europeană. Klaus Iohannis a spus că este vital să-i respectăm și să-i sprijinim pe cei care contribuie la existența cărții și să-i încurajăm pe tineri să conștientizeze rolul acesteia în formarea lor atât ca profesioniști, cât și ca oameni.

„Este o mare bucurie să ne revedem astăzi la Bookfest Chișinău, eveniment major pentru piața de carte românească și pentru toți cei care vorbesc, citesc și simt românește. E semnificativ și faptul că salonul se ține în preajma sărbătorilor noastre naționale – Ziua Independenții Republicii Moldova, care am sărbătorit-o cu toții ieri, și Ziua limbii române, pe care o vom sărbători pe data de 31 august. Aducem și prin carte un omagiu înaintașilor care au luptat pentru libertatea țării și un omagiu limbii româneˮ, a declarat ministrul culturii, Sergiu Prodan, invitând vizitatorii să  atingă cu mâna, dar și cu inima  magica lume a cărții.

Secretara de stat la Ministerul Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, a spus că acest salon reunește oameni care împărtășesc aceleași valori și care au o pasiune comună – lectura. „Literatura, fiind expresia necesității spirituale a omului de a explica lumea și de a se autoexprima, reprezintă una din cele mai profunde modalități de cunoaștere și comunicareˮ, a spus secretara de stat.

Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României, Adrian Dupu, a subliniat că Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău este o mărturie față de semnificația deosebită pe care o dobândește cartea în relația dintre cele două maluri ale Prutului. Valorile pe care literatura se bazează și le promovează ne amintesc de faptul că în cele mai dificile vremuri cartea ne protejează de manipulare și de toți cei care vor să ne pervertească cugetul și gândirea.

Zilnic, începând cu 28 august și până pe 1 septembrie, între orele 10.00-20.00, persoanele sunt așteptate să viziteze Bookfest la centrul Mediacor din cadrul Universității de Stat din Moldova. Intrarea publicului este liberă la toate evenimentele din programul acestei ediții.