logo

De astăzi norma rezervelor obligatorii în lei se majorează cu două puncte procentuale


https://www.ipn.md/index.php/ro/de-astazi-norma-rezervelor-obligatorii-in-lei-se-majoreaza-7966_1087866.html

Norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești se mărește cu două puncte procentuale, pentru perioada de aplicare 16 februarie-15 martie 2022. Aceasta a fost stabilită în mărime de 28% din baza de calcul, decizia fiind luată încă la mijlocul lunii ianuarie. Rezervele obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă rămân la nivelul de 30% din baza de calcul, transmite IPN.

Potrivit BNM, configurarea politicii monetare are scopul să tempereze presiunile inflaționiste, astfel încât să diminueze efectul șocurilor asupra economiei pentru o revenire mai rapidă a acesteia în echilibru. La asemenea măsuri recurg băncile centrale care, pe fundalul intensificării inflației la nivel global, își revizuiesc prognozele de inflație în sens ascendent pentru trimestrele ce urmează.

Comitetul executiv al Băncii Naționale a decis în cadrul ședinței din 15 februarie majorarea cu două puncte procentuale a ratei de bază aplicate la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt, până la nivelul de 10,5% anual. Cu două puncte procentuale au fost mărite și ratele de dobândă la creditele și la depozitele overnight,  până la 12,5% anual și, respectiv, 8,5% anual.

„Trebuie să fie clar că prin măsuri de politică monetară este imposibil să atacăm nemijlocit, frontal, acest val de inflație care vine din afara țării, așa-numit șoc de ofertă. Prin măsuri de politică monetară este foarte dificil să le oprim, practic imposibil. Ce putem să facem prin politică monetară, e să diminuăm efectele de runda a doua, adică diminuăm efectele astea de creștere a prețurilor în lanț. Totodată, un alt efect pe care vrem să obținem este ca aceste șocuri să fie absorbite cât mai rapid de economie, iar economia să revină cât mai rapid la normalitate”, a declarat guvernatorul BNM, Octavian Armașu, într-o conferință de presă susținută marți.