logo

DĂRUIEŞTI ŞI CÂŞTIGI


https://www.ipn.md/index.php/ro/daruiesti-si-castigi-7542_1064756.html

Comunicat de presă

DĂRUIEŞTI ŞI CÂŞTIGI

Victoriabank şi-a demonstrat din nou calităţile sale de partener social important. La 11 aprilie 2011 a fost lansată o campanie „DĂRUIEŞTI ŞI CÂŞTIGI” în cadrul căreia clienţii băncii au avut posibilitatea să contribuie la acumularea unui fond de mijloace băneşti destinat copiilor defavorizaţi. Mijloacele acumulate, inclusiv contribuţia băncii în cadrul altui program similar numit „CARITATE” cu ajutorul cărora peste 100 copii au simţit căldură, înţelegere şi compasiune, unii dintre ei primind chiar o nouă şansă la viaţă.

Astfel, la data de 30 mai 2011 Victoriabank a organizat o zi de neuitat pentru toţi copiii de la şcoala internat din satul Văscăuţi, raionul Floreşti. Copiii au fost transportaţi în capitală unde au vizitat grădina zoologică, au vizionat un film 3D cu desene animate, li s-a organizat special pentru ei un concert cu vedete naţionale copii şi maturi, s-au plimbat cu trenuţul prin centrul capitalei, au făcut poze cu animatorii şi clovnii, au primit cadouri individuale: costume de vară, cărţi, rechizite, dulciuri, fructe, jucării.

Totodată, Victoriabank a dotat şcoala cu un aragaz performant industrial.  Copii au primit o sumedenie de jucării de utilizare generală: echipament sportiv, biciclete, jucării, rechizite, totodată angajaţii băncii au colectat peste o sută de kilograme de haine.

Toate evenimentele au fost fixate în sute de poze individuale şi de grup, s-a montat un film video şi s-a procurat pentru şcoală un televizor-plasmă la care copii vor putea revedea această zi de neuitat, ori de câte ori îşi vor dori.

Din contul programului „CARITATE” Victoriabank a reuşit să lumineze viaţa a 3 copii care aveau probleme foarte grave de sănătate şi cărora banca le-a achitat intervenţiile chirurgicale peste hotare, transportul, cazarea, întreţinerea însoţitorilor şi chiar şi toate impozitele aferente. Este vorba de Felicia Plămădeală de 8 ani, invalid de gradul I din copilărie, care a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Traumatologie şi Ortopedie din or. Moscova, precum şi de Arina – Alexandrina Blanari – invalid de gradul I, care suferă de malformaţie cardiacă congenitală. Fetiţa a fost operată pe cord la spitalul „Baculev” din Moscova. De asemenea, a fost acordat un ajutor material Alinei Sidorco de numai 3 luni care suferea de distorsia intestinului şi rezecţia ilionului. În total banca a acordat ajutoare băneşti pentru tratamente şi cheltuieli aferente în sumă de 500.000 lei.

De pe urma programului „DĂRUIEŞTI ŞI CÂŞTIGI” au avut de câştigat nu doar copii, ci şi clienţii băncii. De fiecare dată când clienţii donau copiilor 10 sau 30 lei, aceştia aveau posibilitatea să înregistreze o prognoză a cross-cursului euro/dolar pentru data de 1 iunie – ziua internaţională a copiilor. La data de 1 iunie,

Victoriabank va desemna zece cele mai bune rezultate privind prognozele şi va premia din contul său clienţii cu sume între 1800 şi 6600 lei.

Sectia Publicitate si Relatii Publice Victoriabank