logo

Dansatorii moldoveni au cucerit șase medalii la Campionatul Germaniei


https://www.ipn.md/index.php/ro/dansatorii-moldoveni-au-cucerit-sase-medalii-la-campionatul-germaniei-7979_1043522.html

Dansatorii moldoveni au obținut șase medalii la Campionatul deschis al Germaniei, care a avut loc la Stuttgart, transmite IPN.

Liderii lotului Moldovei, Gabriele Goffredo și Anna Matus, s-au impus la general printre 49 de participanți, ei fiind specializați în proba Latino.

Cu medalii de aur s-a ales și duetul Vladislav Untu – Polina Baryshnikova, care a triumfat în două probe: 10 Dansuri  (printre 69 de perechi) și Open Youth Latin (174 de perechi). În proba Open Youth Standard (144 de perechi),  Vladislav Untu și Polina Baryshnikova au obținut medalia de argint.

Echipa de tineret a Moldovei s-a clasat pe locul 2 în concursul pe echipe.

Iar duetul Valentin Argint – Iuliana Cubreacov a cucerit medalia de bronz la Juveniles I Standard.

La campionatul deschis al Germaniei au concurat sportivi din 47 de țări.