logo

Daniel Ioniță: Pentru a atinge obiectivul de integrare europeană, trebuie toți să privească în aceeași direcție


https://www.ipn.md/index.php/ro/daniel-ionita-pentru-a-atinge-obiectivul-de-integrare-europeana-7965_1073876.html

Pentru a atinge obiectivul de integrare europeană este nevoie ca toată lumea să fie aliniată la acest obiectiv și toți să creadă că acest obiectiv reprezintă singura cale prin care poți să asiguri prosperitatea, stabilitatea și viitorul cetățenilor. Este nevoie, de asemenea, și ca forțele politice să privească în aceeași direcție. Așa s-a întâmplat în România, care de 13 ani este membră a Uniunii Europene. Declarațiile au fost făcute de ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, într-un interviu din cadrul unei serii de interviuri tematice realizate cu ambasadori ai statelor membre ale UE, în cadrul Zilelor Europei, transmite IPN.

„În România a existat un consens național asupra acestui subiect. România a realizat că singura ei direcție este către vest și numai către vest prin integrarea în Uniunea Europeană și am pus toți osul la treabă. Atât timp cât ai în societate ai o majoritate care-și dorește integrarea europeană ar trebui să se țină cont de această majoritate și să se acționeze în direcția respectivă” a declarat Daniel Ioniță.

Potrivit diplomatului, anii care au precedat integrarea României în UE au fost niște ani grei, plini de provocări, dar și de reușite. Societatea românească a ieșit din anul 1989 fiind marcată de o serie de probleme. A fost o perioadă plină de tulburări interne, dar a fost o perioadă în care societatea română a reușit să se mobilizeze și să parcurgă reformele necesare, care au făcut posibil ca în 2004 România să se integreze în NATO. A doua față a monedei respective, numită integrare europeană și euroatlantică, a fost reprezentată de momentul din 2007 când România a făcut pasul în interiorul Uniunii Europene.

De la aderarea României la UE s-au pornit schimbări în sectorul justiției și nu doar, susține Daniel Ioniță. A început consolidarea instituțiilor democratice, cooperarea împreună cu toate instituțiile responsabile din cadrul administrației pentru a promova obiectivul de aderare a României la Uniunea Europeană. „A fost un obiectiv important de politică externă, dar până la urmă, Uniunea Europeană la momentul de față ține de politica internă a României, nu mai este un obiectiv de politică externă”. Aceasta a însemnat, spune ambasadorul, crearea de mecanisme de cooperare eficiente între toate instituțiile administrației publice locale și centrale. A fost un efort multidisciplinar, multisectorial care a afectat în egală măsură toate instituțiile statului, dar s-a știut ce se dorește și s-a lucrat în acest sens.

Ambasadorul României, susține că integrarea în NATO le-a adus românilor securitate, iar integrarea în UE a adus pentru toți românii stabilitate personală și prosperitate. S-au deschis automat cele patru libertăți. Românii au putut să circule liber, să lucreze în statele membre UE la egal cu ceilalți cetățeni UE, a fost asigurată egalitatea de capital, de investiții și idei. Au crescut substanțial investițiile directe în România. Aceste investiții, declară Daniel Ioniță, au creat o excelentă bază de prosperitate economică directă pentru toți cetățenii României. Salariul mediu pe economie a crescut atât încât acum se apropie de media europeană.

În altă ordine de idei, ambasadorul a remarcat că la asigurarea independenței justiției în România a contribuit, în primul rând, voința politică, încrederea din partea tuturor cetățenilor că „doar o justiției independentă care e departe de orice interferență politică poate să reprezinte o garanție, nu doar a democrației și a statului de drept, dar o garanție a propriului viitor”. Ambasadorul este de părere că toți cetățenii trebuie să fie egali în fața legii, or, acest lucru nu este posibil, dacă nu ai o justiție independentă care să fie eliberată de orice fel de interferențe politice, de orice fel de interese partinice, de orice fel de jocuri de culise ascunse.