Ce cred românii despre România modernă și care eveniment a pus România modernă pe o nouă cale de evoluție? De ce în România există unicul cimitir vesel din lume? Ce unește și ce separă Republica Moldova și România la etapa actuală? Cu a cui voce „cântă” România în Republica Moldova? Ce poate face România pentru Republica Moldova și ce poate face Republica Moldova pentru România? De ce există de trei ori mai mulți investitori moldoveni în România decât investitori români în Republica Moldova? De ce va fi condiționată asistența pe care România o va oferi Republicii Moldova? Cum deosebim aspectul politic de cel social al „dorinței de unire”? În care supermarketuri din România poți găsi produse moldovenești? De cine și de ce depinde trecerea la ecartamentul european și când noul gazoduct va deveni o realitate? Ce trebuie să cunoască cetățenii moldoveni ca să poată munci liber în România? Cum se asigură România că banii alocați Republicii Moldova sunt cheltuiți conform destinației? Despre aceste și alte lucruri importante pentru relațiile Republicii Moldova cu România – în video-interviul lui Valeriu Vasilică, realizat în data de 2 decembrie cu ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.
---
- IPN: Pentru că suntem în a doua zi după Sărbătoarea Națională a României și a românilor - Ziua de 1 decembrie, și pentru că zilele acestea s-au gândit, s-au scris și s-au rostit atâtea cuvinte frumoase și importante cu această ocazie, cred că ar fi util să încercăm o chintesență a acestor cuvinte și gânduri – ce este pentru România și pentru români Ziua de 1 decembrie?
- Daniel Ioniță: Vă mulțumesc mult de tot. Am acceptat cu mare plăcere invitația Dvs, mai ales că se desfășură în contextul în care sărbătorim încă Ziua Națională a României și a românilor de pretutindeni. 1 decembrie 1918 a fost acel moment astral din istoria noastră, când toate provinciile istorice au revenit la Patria-mamă. Procesul a început, după cum se știe, cu Basarabia la 27 martie 1918, a continuat cu Bucovina la 28 noiembrie 1918 și a fost desăvârșit la Alba Iulia cu Transilvania, ultima provincie istorică, care s-a unit cu Regatul României de atunci.
Au trecut iată 101 ani peste România modernă, democratică. În momentul de față, în cel de-al doilea secol de existență a sa, putem spune fără a greși că privim cu încredere și cu speranță, și cu mândrie dacă vreți, la România noastră cea modernă, cea democratică, cea stabilă, România noastră dragă care este membră a Uniunii Europene și a NATO. România care a reușit să-și profileze pe arena internațională un profil distinct și care an de an reușește, prin ceea ce face, să transmită încredere, să transmită speranță, să devină, dacă vreți și un model pentru alte state din vecinătate și din vecinătatea sa extinsă.
Au fost perioade dificile, au fost momente grele, au fost momente încărcate de un simbolism deosebit, dacă ne referim la ultimele decenii. Tot anul acesta, și cred că este extrem de important să menționăm momentul respectiv, vom aniversa 30 de ani de la revoluția din decembrie 1989, care a fost acel moment de cotitură, care a pus România actuală pe o nouă cale de evoluție. O evoluție europeană, o evoluție euroatlantică, este o cale în care sunt respectate pe deplin drepturile omului, în care este asigurat statul de drept, în care democrația este la ea acasă. Și cred eu că este un foarte bun prilej să le mulțumim tuturor celor care au făcut posibile aceste momente.
Mi-ați spus să fac o chintesență. E greu să fac o chintesență, pentru că se spune că acolo unde sunt mai mulți români, există și o mică Românie în zona respectivă. Cred că fiecare român își simte România în suflet, în gânduri. Pentru mine de ce este importantă această zi? Pentru că spre deosebire, poate, de alte popoare, care își sărbătoresc Zilele Naționale la momente istorice semnificative, care sunt legate ori de data unei mari bătălii, ori de adoptarea constituției, ori de independență - sunt foarte multe state, să știți, care își aniversează independența, care în esență reprezintă o ruptură, o separare față de o altă entitate – ei bine, românii sărbătoresc Unirea. Aceasta este, dacă vreți, bucuria de a fi împreună și această bucurie de a fi împreună, cred eu că dincolo de relevanțele sale epice, dincolo de mitologia asociată în etosul popular românesc, ne-a făcut pe noi să fim ceea ce suntem – încrezători, cu speranțe, cu un simț pronunțat al echilibrului, inclusiv cu capacitatea de a râde inclusiv în fața morții. În România, să ne amintim, există unicul cimitir vesel din întreaga lume. Deci, iată că românii sunt în stare să râdă inclusiv de moarte. Păi cum să nu ne bucurăm atunci de momente fericite din viață, cum sunt cele în care cu toții sărbătorim o Zi Națională a României?
Nu poți să evadezi din istorie și nici din geografie...
- IPN: Ceea ce ați spus este oarecum despre trecut, în multe privințe comun pentru cetățenii Republicii Moldova și ai României de astăzi. Pe lângă aceste valori perene, ce credeți că ne unește cel mai mult acum, în actualitate? Există și ceva ce ne desparte cumva?
- Daniel Ioniță: Ne separă încă Prutul. Ce ne unește – ne unește limba, ne unește istoria, ne unesc obiceiurile, ne unește felul nostru de a fi. Ne unește, cred eu, dorința noastră ca împreună să contribuim la o viață mai bună pentru toți cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului. Ne unește, sper eu, într-o proporție majoritară, dorința noastră comună de a ține Republica Moldova orientată pe calea sa europeană și ne unește dorința de a realiza în acest sens o serie de proiecte cu un pronunțat caracter pragmatic în folosul tuturor cetățenilor.
- IPN: Următoarea întrebare este de același nivel și vine oarecum în continuarea celei precedente. Care credeți că este cel mai-cel mai important lucru în relațiile Republicii Moldova și României? Eu, dacă nu Vă supărați, de exemplu, aș încerca să răspund la propria-mi întrebare în felul următor: Faptul că avem o comunicare masivă, activă, complexă, pe toate planurile - inimaginabilă acum 30 de ani...
- Daniel Ioniță: Cred că am varianta mea de răspuns, pentru că eu la baza acestor relații, de data aceasta dintre România și Republica Moldova, aș pune respectul. Pentru că nu trebuie să uităm, România este primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova. România acordă un deosebit respect preocupărilor Republicii Moldova și urmărește cu deosebită atenție evoluțiile de aici. Și, atunci când este cazul, are și capacitatea să transmită mesaje, care sperăm noi să fie înțelese, să fie ascultate și, de ce nu, să fie și urmate de către cei în măsură să facă chestiunea aceasta. România a acționat întotdeauna în Republica Moldova cu un profund respect față de cetățenii Republicii Moldova și în deplină conformitate cu legislația Republicii Moldova, pentru că am vrut cu adevărat să fim parteneri serioși și să știți am reușit să fim avocații parcursului european al Republicii Moldova, poziție pentru care am primit critici din partea unor parteneri fie din Vest, fie din Est.
Însă întotdeauna cred că România a dat dovadă de seriozitate și responsabilitate, atunci când a abordat relațiile cu Republica Moldova, iar în relația noastră bilaterală de 28 de ani au fost și momente mai bune și momente mai rele. Însă, indiferent de trecut, indiferent de prezent și indiferent de evoluțiile viitoare, cred că nu poți să evadezi nici din istorie și nici din geografie. Și la baza relațiilor noastre, credem că stau limba noastră comună și frumoasă – limba română, stă o bună parte din istoria noastră, stau tradițiile, obiceiurile. Stau multe legături interumane care există între cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului. Sunt deja de trei ani și jumătate în Republica Moldova, am circulat mult, am interacționat cu oameni diverși din Republica Moldova. Am cunoscut adevărați patrioți, am cunoscut exemple de verticalitate, care au reușit să treacă cu demnitate prin această istorie. Am cunoscut oameni, care atunci când vorbeau de buneii lor aveau lacrimi în ochi, cum am cunoscut și oameni care sunt extrem de interesați de banii din România și care pentru banii din România sunt în stare să facă tot felul de declarații care mai de care, mai sincere, sau mai lipsite de sinceritate.
Susținerea României nu este un cec în alb...
- IPN: Avem aproape zece ani de relații bilaterale aflate sub semnul Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Moldova, consfințit printr-o Declarație comună în 2010. În ce constă caracterul strategic al legăturilor dintre țările noastre, care sunt pilonii de bază și realizările reale ale acestui parcurs?
- Daniel Ioniță: Da, la anul vom aniversa Parteneriatul Strategic. În luna aprilie a anului 2010 a fost semnat Parteneriatul 
Strategic pentru susținerea integrării europene a Republicii Moldova. Parteneriatul respectiv, documentul respectiv prevede o serie întreagă de mecanisme, care toate au fost gândite să ajute Republica Moldova să se pregătească mai bine pentru a face posibilă apropierea sa de Uniunea Europeană. Avem setate, potrivit Parteneriatului, comisii interguvernamentale mixte pentru integrare europeană a Republicii Moldova. Este și o dimensiune parlamentară a acestui Parteneriat – comisiile parlamentare, de asemenea, pentru integrare europeană.
Prin Parteneriatul respectiv, practic, România s-a angajat să transfere Chișinăului toată expertiza de care Republica Moldova are nevoie pentru, așa cum spuneam mai devreme, a face posibilă această apropiere de Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, ne-am angajat să susținem procesele de reforme, pentru că fără reforme susținute nu este posibilă apropierea de Uniunea Europeană. Să fim înțeleși, această susținere nu este un cec în alb, nu este, dacă vreți, un joker pe care ți-l oferă cineva și cu care te duci și deschizi ușile Uniunii Europene.
Integrarea aceasta, apropierea de Uniunea Europeană presupune, în primul rând, reforme, reforme și iarăși reforme. România știe chestiunea aceasta din propria experiență, știe cât de greu ne-a fost nouă pe alocuri, dar știm cât de benefic pentru toți cetățenii României a fost această integrare în Uniunea Europeană, aderare la Uniunea Europeană și procesul de integrare. Procesul de integrare este unul de mai lungă durată decât momentul în care ai aderat la organizație ca atare și nu poți avansa în acest proces, dacă nu ai un sistem de justiție performant. Nu poți merge mai departe într-o țară în care sunt cetățeni care se pun deasupra legii și articolul 1 din Constituție nu li se aplică.
Ai nevoie de mecanisme serioase și de instituții, de asemenea, competente, care să analizeze, să judece și să sancționeze actele și faptele de corupție. Ai nevoie ca aceste chestiuni să fie simțite de întreaga populație, pentru că doar pe aceste principii se construiește încrederea de care este nevoie în societate. Ai nevoie de un stat de drept, care să aplice în mod unitar legea. Ai nevoie de încurajări făcute pentru mediul de afaceri, pentru că altfel investitorii străini și nici măcar investitori locali nu vin să investească, dacă știu că banii lor nu sunt securizați. Deci ai nevoie, dacă vreți, de procese de transformare profundă a țării. Și deasupra tuturor, ai nevoie de instituții capabile să gestioneze toate aceste procese, iar aceste instituții trebuie să aibă și capacitatea și înțelepciunea necesară să înțeleagă atât fenomenele din jurul lor, dar să vină și cu soluții pentru a-și consolida propria reziliență. Toate aceste chestiuni România și le-a asumat în relația cu Republica Moldova.
Nu există practic nici măcar un singur domeniu în care să nu găsim exemple de bune practici, care s-au întâmplat între cele două maluri ale Prutului, în baza acestui Parteneriat. Sunt foarte multe proiecte de twinning, care au fost realizate între România, Republica Moldova și eventual alți parteneri din Uniunea Europeană, cu fonduri europene. Unele au vizat lupta împotriva corupției, altele au vizat combaterea spălării banilor, altele au vizat modalitatea de colectare a taxelor și a impozitelor. Știu un proiect twinning în domeniul agricol, care practic oferea fermierilor un manual care ar trebui utilizat atunci când dorești să ai, de exemplu, o fermă, care să fie irigată, iar irigația respectivă să fie controlată de calculator. Tot soiul de astfel de proiecte.
În plus, sunt proiecte operaționale comune, care sunt derulate direct între autoritățile locale, în special din zona de frontieră. Au fost proiecte operaționale comune cu Republica Moldova și Ucraina. Sunt în continuare planuri pentru extinderea acestor proiecte. Mai mult, întotdeauna când Chișinăul a avut nevoie de un act legislativ, de o piesă legislativă, a știut că această piesă legislativă se găsește la București, pentru că noi avem acquis-ul comunitar tradus în limba română. Deci pentru Chișinău este relativ simplu – te duci, ceri și ți se oferă toată chestiunea. Nu știu ca noi să fi refuzat astfel de solicitări. Însă repet, noi mergem atât de repede și cu pașii și cu ritmul, pe care Chișinăul de data aceasta și le alege.
Nu am făcut un secret pentru faptul că susținem calea europeană, pentru că noi vedem că această cale este singura în măsură să ofere cetățenilor Republicii Moldova o șansă la o viață mai bună, mai prosperă, mai sigură, mai stabilă într-un stat care respectă normele și principiile democratice. Și, totodată, în acest proces nu suntem singuri – România “cântă” în corul european toate aceste chestiuni. Vocea României nu este o voce, dacă vreți, distinctă. Este o voce, care este și a Uniunii Europene. Rugăm a se înțelege foarte clar mesajele pe care și noi și alți ambasadori și oficiali ai Uniunii Europene le transmitem aici, pentru că aceste mesaje, cred eu, sunt importante.
- IPN: Aș vrea în continuare să ne axăm pe relațiile bilaterale moldo-române la etapa actuală, dar aș vrea să stabilim mai întâi un criteriu: cum deosebim relațiile bilaterale moldo-române de cele moldo-comunitare, România fiind membru UE? Când România se reprezintă pe sine în relațiile cu Republica Moldova și când reprezintă Uniunea Europeană?
- Daniel Ioniță: Asta încercam să vă spun că, de fapt, expozeul de dinainte nu a fost un expozeu trilateral. România este parte a Uniunii Europene, deci când vorbiți despre relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie să înțelegeți implicit și relațiile Republicii Moldova cu România, care este parte componentă a UE. Nu este o chestiune distinctă. Și cred că acest lucru este valabil inclusiv în ceea ce privește multiplele proiecte derulate de Republica Moldova cu spațiul comunitar în ansamblul său.
În momentul de față, spațiul comunitar reprezintă principalul partener economic al Republicii Moldova. Mai mult de 65%, cred că aproape 70% din comerțul bilateral al Republicii Moldova este direcționat către spațiul comunitar, iar din această sumă importantă, o bună parte îi revine României. România este principalul partener comercial al Republicii Moldova. Aștept cu interes cifrele de anul acesta, însă anul trecut schimburile noastre comerciale au depășit 2,2 miliarde de dolari americani pe ambele sensuri, importuri și exporturi. Ceea ce reprezintă, dacă vreți, mai mult de o dublare a acestor date statistice din momentul anului 2016, când mi-am preluat mandatul. La toate aceste chestiuni au contribuit, în primul rând, faptul că Republica Moldova a început să aplice de o manieră corectă și în folosul său și în respect deplin față de normele europene Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Atotcuprinzător, precum și că Republica Moldova a beneficiat din plin de facilitățile oferite de Acordul de Asociere cu UE. Nu în ultimul rând, la aceste date au contribuit foarte mult și deciziile luate cu cinci ani în urmă de liberalizare a regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova. Privind retrospectiv, evident că poți să auzi foarte multe critici, în special pe malul ăsta al Prutului, în Republica Moldova, legat de UE. „Ce mai vor și ăștia de la noi?” – pentru că partea bună întotdeauna se uită dintr-o astfel de poveste. Poate cetățenii din Republica Moldova au uitat mult prea repede că, cu șase ani în urmă, ca să călătorească în UE trebuiau să se umilească pe la consulate ca să solicite vize. Acum, pur și simplu, cu pașaportul în buzunar călătorești fără probleme în spațiul comunitar până la șase luni pe an, poți să stai, să lucrezi, să călătorești, să faci tot ce crezi de cuviință.
Totodată, UE și România în ansamblul său, întotdeauna au venit cu mâini întinse către Republica Moldova. Ce înseamnă aceasta – dincolo de multitudinea de proiecte bilaterale derulate, ele au descărcare în folosul direct al cetățenilor. De exemplu, comuna Roșu din raionul Cahul, în ultimii ani, beneficiază prin fonduri europene și prin fonduri donate de guverne ale unor state membre UE, în cazul acesta de cel român și german, de standarde europene de viață. Nici România, nici Germania nu au cerut nimic înapoi. Practic, sunt proiecte care au fost făcute în folosul comunităților locale.
Mai mult, UE a alocat de-a lungul timpului sume consistente de bani, nerambursabile. Există asistența macrofinanciară oferită cu deosebită generozitate de UE în ultimii ani, care reprezintă niște bani gratis, fonduri nerambursabile. Statele UE au derulat, România în special, o serie întreagă de proiecte cu caracter social în folosul cetățenilor Republicii Moldova. Deja grădinițele au devenit o marcă înregistrată pentru România pentru că peste 930 de grădinițe au fost renovate în Republica Moldova cu bani de la Guvernul României. Dar multe alte proiecte au fost posibile cu bani din UE. Sunt state care și-au asumat susținerea unor domenii întregi de activitate: agricol, libertatea mass-media, drepturile și libertățile fundamentale. Toate aceste chestiuni, per ansamblu, ne-am dorit să ajute ca Republica Moldova să devină un spațiu mai bun, o țară mai bună, mai democratică, mai stabilă, astfel încât cetățenii în ansamblu să cunoască beneficiile racordării la spațiul nostru european.
Și un dram de dragoste în tot ce facem noi aici
- IPN: De la stabilirea relațiilor diplomatice acum 28 de ani, ne-am obișnuit cu o abordare, de obicei, unilaterală a acestora. De regulă, e ca și cum de la sine înțeles că România sprijină Republica Moldova în ceea de ce aceasta are nevoie. Dar nu țin minte să se fi pus problema și invers: ce face Republica Moldova pentru România, ce poate face și cum face? În special, într-un parteneriat strategic.
- Daniel Ioniță: Suntem niște parteneri care pe arena internațională ne respectăm reciproc. Și spun asta cu deplină seriozitate. În sensul că atunci când se pune problema susținerii reciproce a unor dosare pendinte, a unor dosare dificile pe arena internațională, România știa că poate conta pe sprijinul Republicii Moldova. Nu mă refer aici numai la competițiile gen Eurovision, unde, evident, voturile curg natural. Mai mult, proiectele respective, bilaterale, sunt utile pentru că sunt și în interesul nostru. Și noi avem foarte multe lucruri de învățat din interacțiunea noastră cu experții din Republica Moldova. Nimeni nu are cunoașterea deplină a tuturor lucrurilor, iar din interacțiunea noastră întotdeauna am descoperit că sunt chestiuni care, de exemplu dumneavoastră aici, în Republica Moldova, le faceți poate mai bine decât suntem noi în măsură să le facem în România. De multe ori am împrumutat astfel de bune practici și modele.
Mai mult, relațiile noastre economice bilaterale sunt în interesul ambelor părți. În momentul de față, există aproape șase mii de firme cu capital din Republica Moldova care operează nestingherit în România. Există un număr de circa trei ori mai mic din România, care sunt înregistrate în Republica Moldova. Interacțiunea aceasta economică este utilă, în primul rând, celor care muncesc și în România, și în Republica Moldova. Acești investitori dau de lucru oamenilor și este nevoie de asemenea conexiuni tocmai pentru ca oamenii să aibă motive să stea acasă, să nu mai trebuiască să-și asume deznădejdea pribegiei și să sufere dorul de acasă.
Sigur că nu trebuie să ne îmbătăm aici cu apă rece. Evident că sunt mult mai multe lucruri pe care le-am putea face împreună, dacă vom avea același nivel de răspundere și aceeași seriozitate și la București, și la Chișinău în ceea ce privește respectarea angajamentelor pe care ni le-am luat. Vom vedea în ce măsură lucrurile acestea vor evolua, însă din relația aceasta bilaterală cred că ambele părți au de câștigat.
M-a durut o replică din partea unui om simplu, culmea, dintr-un sat aflat pe malul Prutului, sat în care multe case au fost construite de Guvernul României. Donații efective, case construite de la zero. Prutul le-a luat casele, România a venit și le-a reconstruit casele și un cetățean din zonă a zis: „Ce mai vor și românii aceștia de la noi? Să ne lase în pace!”. Nu, nu vrem nimic de la cetățenii aceia, îi lăsăm în pace să stea liniștiți. Gestul acesta (n.r. de construcție a caselor) a fost un gest pentru niște oameni pe care noi îi simțim aproape, oameni care s-au confruntat cu niște necazuri și dacă am putut să îi ajutăm, i-am ajutat. Slavă Domnului, România este acum în postura de donator și de asistență oficială pentru dezvoltare, iar în cadrul acestei asistențe Republica Moldova a reprezentat principalul stat recipient de această asistență. Înainte să fim și noi integrați în NATO și în UE, și noi am fost ajutați de alții. Însă, întotdeauna în sprijinul care vine de peste Prut, întotdeauna veți găsi și un dram de dragoste în tot ce facem noi aici.
- IPN: Haideți să încercăm să evaluăm relațiile moldo-romane sub toate cele trei sau patru aspecte tradiționale: politic, economic, social, poate și cultural în mod separat. Cu precizarea că la fiecare dintre ele am putea reveni pe parcurs cu anumite detalii...
- Daniel Ioniță: Relațiile bilaterale sunt într-o continuă dinamică, continuă evoluție și orice spun eu acum nu poate să surprindă realitatea în ansamblu. Am asistat recent la o schimbare de Guvern la Chișinău. În perioada premergătoare moțiunii de cenzură Guvernul României și înalții oficiali români au transmis o serie întreagă de semnale către autoritățile Republicii Moldova, făcând apel la responsabilitate și exprimând speranța că orice decizie care va fi luată aici nu va afecta nici parcursul european, nici parcursul de reforme. Deciziile pe care le-au luat autoritățile de la Chișinău, sper eu în deplin respect față de suveranitate, le urmărim și le evaluăm cu atenție. La această etapă, suntem în măsură să spunem că orice asistență pe care România o va oferi, inclusiv cea de natură financiară, urmează să fie atent evaluată și strict condiționată de susținerea unui parcurs de reforme care nu este dorit de România sau de partenerii europeni, este dorit, în primul rând, de cetățenii Republicii Moldova, pentru că aceste reforme trebuie să răspundă unor așteptări înalte ale cetățenilor din Republica Moldova.
- IPN: Care este rostul și eficiența ședințelor comune ale guvernelor României și Republica Moldova? Se pare că avem un motiv în plus pentru evaluarea eficienței acestui mecanism de colaborare, dacă este adevărat ceea ce se spune în spațiul public că ar putea interveni o anumită încetinire sau pauză în funcționarea lui.
- Daniel Ioniță: Haideți să nu ne grăbim, să avem răbdare, să vedem încotro se mișcă lucrurile, în special la Chișinău. Este o similitudine aproape perfectă între Chișinău și București. Și știți care este aceasta? S-au schimbat guvernele și în momentul de față guvernele și președinții sunt pe aceeași linie de susținere politică. Haideți să așteptăm cum vor evolua lucrurile în principal la Chișinău și apoi vom vedea ce anume putem face pe viitor. Este, cred că eu, mult prea curând ca să ne aventurăm în afirmații hazardate care pot transmite semnale nepotrivite în spațiul public.
„Acest fenomen social numit dorința de unire”
- IPN: Înțeleg perfect că statutul unui Ambasador nu oferă prea multe oportunități pentru evaluarea lucrurilor politice în țara de reședință, dar am cel puțin două motive ca să vă adresez următoarea întrebare cu tentă politică: 1. Această temă este foarte vehiculată în spațiul public al ambelor țări și 2. Este vorba de relațiile speciale, marcate de trecut, limbă și cultură comune, dintre țările noastre, incomparabil mai speciale decât cu oricare alte țări. Întrebarea este următoarea: Vă puteți pronunța asupra motivelor, evoluției și calității curentului unionist în Republica Moldova (să precizăm pentru cititorii străini că este vorba despre curentul care promovează unirea Republicii Moldova cu România), pe de o parte, dar și despre motivele, evoluția și calitatea curentului anti-unionist, uneori cu nuanțe românofobe, de asemenea prezent în spațiul la est de Prut?
- Daniel Ioniță: Dați-mi voie să nu comentez mișcarea politică unionistă, care de altfel este contrapusă mișcării stataliste, pentru că nu despre asta este vorba. O să mă refer însă la un fenomen social care a existat, există și va exista. Acest fenomen social numit dorința de unire. Această dorință de unire în România, și atunci în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, acest curent ca fenomen social niciodată nu a murit, pentru că, cu 80 de ani în urmă - apropos să știți anul acesta am comemorat 80 de ani de la odiosul Pact Ribbentrop Molotov, iar eu am salutat inclusiv în discursul pe care l-a rostit cu prilejul recepției de Ziua Națională, pe care am organizat-o pe 29 noiembrie, faptul că Ministerul Afacerilor Externe din Federația Rusă l-au publicat pentru prima oară, au scos din arhivele lor acel pact, pentru că știți foarte bine mult timp ei au și negat existența lui - când s-a pus granița pe Prut, pe de o parte, nimeni nu i-a întrebat pe cetățeni, dintr-o parte sau din alta, în ce țară vor să trăiască, și, pe de altă parte, acea decizie samavolnică de atunci a produs foarte multe drame la nivel inter-personal.
Când vă spuneam că am călătorit mult în Republica Moldova, să știți că am întâlnit și astfel de familii, care mulți ani au fost separate în urma acestei decizii. Unii frați au rămas în stânga Prutului, alții în dreapta Prutului, familiile nu aveau voie nici măcar să-și trimită scrisori unele altora. Așadar, odată ce a fost ridicată sârma ghimpată de pe Prut, care evident nu ni-o dorim să mai ajungă vreodată acolo, aceste relații au început să se dezvolte natural. Dar chiar și pe timpul lui Ceaușescu, chiar și pe timpul apartenenței Republicii Moldova la Uniunea Sovietică, sentimentul unionist a existat în cele două societăți și, repet, o să existe în continuare. Mulți văd chestiunea aceasta ca singura soluție salvatoare, dacă vreți panaceul acela universal care rezolvă pe deplin toată chestiunea, alții consideră lucrul respectiv mai degrabă ca o oportunitate politică de reapropiere, reacordare, crearea unor condiții care să permită o dezvoltare societală pe baze mai bune.
Ce va fi în viitor, iarăși nu știu ce o să fie, dar constat că există astfel de sentimente și într-o parte și în alta. Sigur, ca întotdeauna, ca în fizică dacă vreți, plusul întotdeauna este atras de minus. Tot timpul cât o să existe o societate unionistă puternică, la fel, sau poate în egală măsură, va exista și o mișcare care se va contrapune unei astfel de idei. Ce vor face politicienii nu este rolul meu să comentez, ce va face poporul, de asemenea nu știu. Pentru că în astfel de situații poporul este cel care are ultima decizie, poporul este de fapt suveran în ce privește evoluțiile viitoare ale oricărei țări.
- IPN: Și poate ultima întrebare din domeniul politic, dar nu numai politic. Spre deosebire de perioadele precedente, în ultimii ani Ambasada României, iar aceasta înseamnă statul român, este prezentă mult mai mult în Autonomia Găgăuză și ceva mai puțin în regiunea transnistreană? De ce se întâmplă așa, dacă această percepție este adevărată?
- Daniel Ioniță: Cred că e vorba de o percepție. Și vă spun de ce. Noi privim ambele regiuni ca parte integrantă a Republicii 
Moldova. Eforturile depuse de către Guvernul României în ultimii ani, în direcția construirii, direcția susținerii unor proiecte sociale, nu au fost limitate de un anumit areal geografic. Nu au fost condiționate de o anumită limbă vorbită și, vai, nu a fost nici condiționată de susținerea unor sau altor factori politici. Astfel, în ultima perioadă România a avut proiecte sociale pe care le-a derulat cu egală deschidere în toate regiunile Republicii Moldova, inclusiv în Autonomia Găgăuză, unde dincolo de donația unor microbuze școlare - România a donat în ultimii ani 196 de microbuze școlare, iar unele din aceste microbuze școlare au ajuns și în Autonomia Găgăuză. Dar mai mult, în Autonomia Găgăuză avem anumite proiecte pe care dorim să fie realizate. Unul dintre aceste proiecte vizează reparația liceului Mihai Eminescu, care este singurul liceu de limba română din Comrat. Recent m-am întâlnit cu doamna bașcan Irina Vlah și domnia sa chiar îmi spunea că este nevoie de mai multe astfel de licee în Autonomia Găgăuză, pentru că este nevoie ca și acolo să se cunoască foarte bine limba de stat. Pentru că cei de acolo au realizat că izolarea nu ajută la absolut nimic. Poți să-ți menții o autonomie culturală - și poate este firesc să fie așa - dar dacă te închizi în carapacea ta și te separi total de lume, asta nu folosește nimănui, poate doar cu excepția celor care din când în când, pe ciclurile electorale își adus aminte de tine și vin acolo de dragul voturilor pe care tu le poți oferi. Doar atât, nimic mai mult.
Pentru Transnistria evident că România, împreună cu statele membre ale UE, urmărește cu deosebită atenție evoluția negocierilor din formatul 5+2. Acest format este singurul în care noi credem și singurul pe care noi îl susținem și ne dorim ca rezultatele obținute în acest format să respecte pe deplin integritatea teritorială a Republicii Moldova înăuntrul granițelor sale recunoscute și, mai mult, este important ca rezultatul să nu afecteze nicidecum vectorul european al Republicii Moldova.
Trei lucruri de care au nevoie investitorii români și nu doar
- IPN: Relațiile economice dintre state au câțiva indicatori de bază, inclusiv comerțul bilateral și investițiile reciproce. Ați spus deja că în ambele domenii avem creșteri semnificative și este adevărat. Pentru mine, de exemplu, a fost o noutate ceea ce ați spus despre șase mii de investitori din Republica Moldova, stabiliți pentru afaceri în România. Dar tot atât de adevărat este că ambele domenii sunt marcate de anumite disproporționalități: fie sub aspectul importurilor și exporturilor bilaterale, fie sub aspectul prezenței investițiilor reciproce. Este bine așa cum este, sau este o problemă economică ce merită atenție și soluționare? Eventual, sub presiunea intereselor altor state, care, iată, își anunță interesul de a se activiza în ambele sensuri.
- Daniel Ioniță: Aș începe prin a vă spune, în calitatea mea de ambasador, că investițiile reciproce nu sunt suficiente pentru că știu că noi putem mai mult. Pe relația noastră bilaterală, cu siguranță România și Republica Moldova pot mai mult. În momentul de față, dacă veți merge în România veți fi surprins să constatați că în absolut toate supermarketurile sunt produse moldovenești. La raft puteți găsi absolut tot ce găsiți în Republica Moldova.
Investițiile sunt, la fel, importante, însă de modul în care îi tratezi pe investitorii români depinde nu numai susținerea acelei afaceri și sustenabilitatea acelei afaceri, dar și posibilitatea ca alți potențiali investitori să mai vină sau nu în Republica Moldova. Un investitor, indiferent din ce parte a lumii va fi el, se va uita cu mare atenție, atunci când este dispus să facă un astfel de gest de investiție, la existența a două plase de siguranță: financiară și juridică. Trebuie să ai un sistem bancar serios pentru că în lumea de astăzi afacerile se fac prin intermediul băncilor, nu cu sacoșa, nu cu bani dați în plic. Trebuie să ai un sistem de justiție serios pentru că atunci când vei avea nevoie trebuie să te bazezi pe faptul că un judecător imparțial, într-un mod cât se poate de serios, îți va face dreptate, iar acea dreptate este în linia cu și în spiritul legii. În al treilea rând, orice investitor serios se uită la modul cum ai tratat și alți investitori serioși. Și în perioada trecută noi am avut exemple și bune, și rele în acest sens. Știm că am avut investitori serioși din România care au vrut să vină aici și nu au putut. Pe de altă parte, nu-mi doresc ca investitorii români care sunt serioși, care respectă pe deplin legislația Republicii Moldova, care, prin ceea ce au făcut aici au investit sume importante de bani și au creat locuri de muncă, să fie tratați de o manieră oarecum discriminatorie.
Urmăresc acest lucru cu o deosebită atenție și încerc să-i susțin pe acești investitori atunci când se pune problema facilitării unui dialog. Pentru că asta poate face un ambasador: poate să le faciliteze dialogul, poate să se facă ecoul unor potențiale probleme, situații cu care s-au confruntat, pentru a vedea în ce măsură chestiunile respective sunt singulare sau sistemice. Dacă sunt chestii sistemice, trebuie găsită o soluție care să rezolve toate acestea. În astfel de situație nu suntem într-o competiție gen concurs de frumusețe: cine se plimbă mai grațios pe podiumul roșu. Cred că e nevoie de seriozitate, cred că e nevoie de umplerea unor necesități, este nevoie ca investitorii care vin în Republica Moldova să respecte pe deplin principiile responsabilității social-corporatiste, legislația, trebuie prin ceea ce fac ei să reprezinte exemple și modele de bune practici. Mesajele acestea le-am transmis de fiecare dată investitorilor din România, care sunt reuniți la Chișinău în Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova.
Această asociație s-a născut la inițiativa și cu susținerea noastră. Ei m-au ales pe mine președinte onorific, e pentru prima dată când sunt și eu președinte la ceva și sunt tare mândru de această chestiune. De fiecare dată le-am spus cu deplină deschidere și transparență că atât timp cât vor fi sprijinitorii principiilor în care și noi credem, vor beneficia de susținerea noastră, susținere care este manifestată prin facilitarea acelui dialog pe care ei trebuie să-l aibă, la un moment dat, cu factorii de decizie. Pentru mine este important să am posibilitatea unor dialoguri directe cu acești investitori români, pentru că aflu din surse directe care sunt situațiile pe care le întâmpină, care sunt potențialele chestiuni care nu merg foarte bine, și mai ales ce putem face la București și la Chișinău ca lucrurile să meargă normal. În Asociație nu sunt doar investitori români, acolo sunt companii care au fost în România, au operat și au desfășurat afaceri de succes în România și de acolo au trecut Prutul, încurajați fiind și de noi, și de faptul că practicile, mentalitățile, obiceiurile, limba sunt aceleași și pare undeva mai ușor să se afirme aici.
- IPN: În calitate de tânăr jurnalist, am participat la multe evenimente de presă organizate în primele zile și luni de independență a Republicii Moldova pe ambele maluri ale Prutului. Mi s-a întipărit entuziasmul general, dar și al meu personal, la auzul discuțiilor despre proiectele absolut noi pentru acea vreme privind conexiunea căilor ferate din România și Republica Moldova prin „ecartament european” – îmi amintesc că percepeam noțiunea ca pe una din domeniul cosmic – de asemenea, despre conexiunea sistemelor energetice, inclusiv a conductelor de gaz natural. Nu mai sunt tânăr demult, despre „ecartament european” abia de se mai amintește, iar sistemele energetice încă nu sunt interconectate. Înțeleg bine: conducta Iași-Chișinău se planifică a se da în exploatare într-un viitor apropiat, pentru interconectarea rețelelor electrice parcă se face ceva, și, totuși, aproape o jumătate de viață de om este prea mult pentru realizarea unor vise care păreau deja o realitate în tinerețea relațiilor dintre țările noastre. De ce a fost așa și ce siguranță avem că va fi altfel?
- Daniel Ioniță: Eu nu vă pot oferi un răspuns comprehensiv la această chestiune, pentru că nu la București se află răspunsul la această întrebare. Trecerea la ecartament european este o decizie care trebuie să fie luată la Chișinău, nu la București. Pentru interconexiunea sistemelor energetice sunt planuri care au fost derulate în comun de București și Chișinău, care vizează, pe de o parte, o interconectare asincronă, or asta presupune investiții substanțiale pentru că trebuie să vină cu o stație „back to back”. Cu alte cuvinte, sistemul de frecvențe din România este diferit de sistemul de frecvențe din Republica Moldova. Republica Moldova este încă asociată spațiului post-sovietic și pulsează energetic așa cum pulsează spațiul ex-sovietic, spre deosebire de România care este conectată la spațiul energetic central și est-european. Pentru a pune cele două sisteme împreună, ori vii cu această interconexiune asincronă, care presupune și o stație de transformare ce înseamnă o investiție importantă, ori realizezi o interconexiune sincronă, dar prin trecerea întregului spațiu la sistemul de frecvențe european. Or, asta presupun că pentru interconexiunea sincronă este important să existe o colaborare bună, inclusiv între Republica Moldova și Ucraina.
Pe proiectul referitor la gazoductul Ungheni-Chișinău, avem și vești bune. Proiectul a început, se derulează, potrivit angajamentelor asumate de partea română. Cel mai probabil, în luna aprilie anul viitor va fi finalizat tronsonul liniar dintre Ungheni și Chișinău, iar spre finalul anului viitor, probabil, vor fi finalizate și toate stațiile de pompare astfel încât, în iarna anului viitor, gazoductul să aibă presiunea proiectată.
Mai sunt multe alte proiecte de infrastructură care sunt necesare și solicitate de cetățeni. De la Ungheni, ca să te duci la Iași, pe cale rutieră trebuie să faci vreo 50-60 de kilometri, când distanța dintre cele două orașe este de sub 20 de kilometri. Poate ar trebui construit un pod și acolo. Poate ar trebui construite și alte poduri peste Prut pentru că, dacă ne uităm la ceea ce a existat în perioada interbelică, când erau peste 24 poduri peste Prut, acum avem doar șapte poduri funcționale. Pe punctele respective ne-am asumat, și am obținut și fonduri europene, să le modernizăm, să le aducem la standardele europene. Cu toate aceste modernizări, trebuie să recunoaștem că fizic nu ai capacitatea să preiei tot traficul în perioadele de vârf. Deci, ce a depins de noi vom face și vom urmări cu deosebit de mare atenție. Ce depinde de Chișinău – sperăm că și Chișinăul să facă.
Moldovenii pot găsi ușor un job în România
- IPN: O temă intermediară – între economic și social. Și cetățenii României, și cetățenii Republicii Moldova sunt nevoiți să meargă la muncă în alte țări, pentru a-și asigura un câștig mai bun. Înțeleg de ce cetățenii României nu ar alege ca destinație de muncă Republica Moldova, dar știu că există mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova care ar vrea să-și găsească un loc mai bine plătit decât la noi în România, ar fi și mai aproape de casă, s-ar rezolva și alte probleme la nivel de comunicare și integrare, dar se zice că nu toată lumea dispune de acest drept pe teritoriul României. Se zice că există anumite interdicții pentru muncă. Îi așa, nu este așa?
- Daniel Ioniță: Nu, nu este așa. Aici vedeți, iarăși intrăm într-o zonă de știri, nu aș spune neapărat false, dar mai degrabă folclor. Ce se întâmplă? Cetățenii din Republica Moldova, care au și cetățenia română, pot să lucreze fără probleme în România, pentru că sunt cetățeni români. Se pot angaja, nimeni nu îi oprește pe aceștia. Ceilalți, ca să se angajeze în România, trebuie să solicite permisul de muncă, care se obține la Autoritatea Română pentru Imigrație, pe baza unei cereri și a unui dosar depus de angajatorul lor. Dacă vor să lucreze în România, trebuie să facă dovada faptului că au un contract de muncă cu un angajator, că angajatorul respectiv le plătește salariul corespunzător muncii desfășurate, iar cetățenii respectivi au actele în regulă. Procesul ca atare nu este nici foarte dificil de parcurs, nu este nici măcar consumator de timp, în sensul că o astfel de solicitare, o astfel de viză, un astfel de permis de muncă, vine de regulă în circa două săptămâni.
Deci, eu i-aș încuraja pe toți cei care vor să facă chestiunea aceasta, dacă au neclarități să ne contacteze, să le explicăm exact la secțiile noastre consulare, la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, la Consulatele Generale ale României de la Bălți sau de la Cahul, sau direct la autoritățile competente din România, sau să meargă la Oficiul Național pentru Imigrări, sau la orice secție de poliție, să întrebe în legătură cu procedura care trebuie parcursă. Poți să soliciți din România chestiunea aceasta, astfel încât dacă vor să lucreze în România, să lucreze în România. Sunt domenii în care evident și noi am început să simțim lipsa unei forțe de muncă calificate. S-a plecat și din România și sunt zone unde cu adevărat ai nevoie de brațe și de minți destoinice. Asta se aplică pentru cei care vor să vină să stea legal în România, să muncească legal, or asta presupune să aibă și un contract cu un angajator din România, angajatorul trebuie să-și plătească dările la statul român, deci să facem lucrurile așa cum trebuie făcute. Dacă vin să lucreze nu știu eu ce, pe la negru, printr-o parte, în alta și după un timp să se uite cineva în pașaport și vede că de fapt ai depășit 90 de zile, intrăm într-o altă zonă.
- IPN: Ați vorbit despre foarte multe proiecte pe care le realizează România în Republica Moldova pe foarte multe planuri, în foarte multe domenii. Cum apreciați atitudinea părții moldovenești în realizarea acestor proiecte, mai exact v-aș întreba dacă sunt excluse anumite probleme, despre care se spune în contextul altor proiecte: nereguli, corupție, ca să dau niște exemple de îngrijorări, de detaliere a acestei întrebări...
- Daniel Ioniță: Cred că pentru asta am avea nevoie de circa o zi jumătate, o conferință dedicată la care să îi avem pe experții noștri, pe dumneavoastră, să stăm față în față, să discutăm. Cu toată modestia, România a derulat foarte, foarte multe proiecte în Republica Moldova. O să mă refer doar la câteva dintre aceste proiecte, ca să înțelegeți care sunt mecanismele de judecare a unor astfel de chestiuni.
Proiectul referitor la renovarea grădinițelor a fost posibil prin următorul mecanism: Guvernul României a donat o sumă de bani, Guvernul Republicii Moldova a selectat un număr de unități preșcolare care trebuiau să fie renovate. De ce spun că selecția a aparținut Guvernului Republicii Moldova, pentru că este important să aparțină Guvernului Republicii Moldova, autorităților locale, pentru că ei știu cel mai bine care sunt satele unde este nevoie de astfel de grădinițe. Noi ne putem duce să renovăm o grădiniță într-un sat, dar poate că în satul acela nu mai sunt copii, sau satul acela este un sat îmbătrânit, sau acela este chiar și un sat părăsit. Deci avem nevoie, pe de o parte, de o selecție asumată la nivel guvernamental. Mai mult, avem nevoie de o participare cât de mică, cât de modestă din partea comunității locale, pentru că doar astfel comunitatea locală își asumă proiectul respectiv și are grijă de proiectul respectiv. Cele mai lipsite de importanță daruri sunt darurile acestea gratuite. Ca să prețuiești ceva trebuie la un moment dat să și plătești, cât de puțin pentru acel ceva. Nu neapărat o contribuție financiară semnificativă, dar trebuie să-ți asumi tu ca și comunitate proiectul respectiv.
Bun, după ce au fost realizate aceste etape, a fost o agenție de implementare a proiectelor respective, FISM-ul, Fondul de Investiții Sociale din Republica Moldova, cu care noi am avut în trecut o colaborare foarte bună, care gestiona toate aceste proiecte și care în urma fiecărui proiect în parte ne transmitea rapoarte de audit. Ați avut să spunem 10 lei pe care i-ați dat, 1 milion de lei, 10 mii de lei, 10 milioane de lei, uite în felul acesta au fost cheltuiți banii voștri. Da, atâta a costat cărămida, atât au costat termopanele, atâta au costat finisajele, munca a costat în felul acesta. Rapoartele respective de audit le luam și le verificam și noi cu experții noștri, dacă existau neconcordanțe, pentru că întotdeauna verificam ce spune stânga, ce spune dreapta, au fost și situații când solicitam ori clarificări suplimentare, ori restituirea unor bani.
La fel s-a întâmplat și cu proiectele pe care le-a realizat Guvernul României, cred eu spre folosul tuturor locuitorilor din Chișinău, la Sala cu Orgă, la Muzeul Național de Artă și iată și la Teatrul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Periodic am solicitat rapoarte de audit. Dacă au fost neconcordanțe între chestiunile respective, am solicitat returnarea unor fonduri. Avem astfel de exemple să știți. Am urmărit și vom urmări cu maximă seriozitate chestiunea aceasta dintr-un simplu motiv: e vorba de responsabilitate. Banii aceia pe care Guvernul României i-a donat, nu i-a donat din buzunare care au crescut acolo din stele, sunt taxele și impozitele cetățenilor români. Față de cetățenii români noi suntem la rândul nostru responsabili. Trebuie să le demonstrăm cum anume au fost cheltuiți banii respectivi.
Totodată, România a derulat de data aceasta la nivelul autorităților locale, multiple proiecte în folosul localităților, cetățenilor din Republica Moldova. Un exemplu recent este scara de granit din Parcul Valea Morilor, care a fost reabilitată cu un grant substanțial oferit de Primăria sectorului 1 al municipiului București către Primăria municipiului Chișinău. De asemenea, în contractele care au fost semnate cu acel prilej, cele două părți au semnat contracte care prevăd și realizarea obiectivului, prevăd și proiectul tehnic, prevăd și semnele care trebuie să fie puse la un moment dat și să fie vizibile și asociate proiectului respectiv și alte chestiuni de genul acesta. Așadar, per ansamblu, acestea sunt mecanismele. Nu este o chestiune ca să arunci cu banii în stânga și în dreapta și asta este, lasă că vom mai vedea noi ce o să fie.
Despre TVR și despre Daniel Ioniță
- IPN: Când revine în drepturi depline Televiziunea Română în Republica Moldova? De ce durează? De ce credeți că avem mai puține posturi de radio și TV românești în Republica Moldova decât din alte state? Ce este de făcut din partea ambelor state?
- Daniel Ioniță: Televiziunea Română și-a exprimat interesul să reintre în posesia unei frecvențe naționale analogice. Frecvența care a aparținut postului Canal 2 și frecvență de care a fost deposedată cu ceva ani în urmă. A existat și o decizie la CtEDO în acest sens, a existat și o înțelegere amiabilă între cele două părți, care a presupus parcurgerea simultană a unor etape. Licența respectivă a fost scoasă la concurs. Probabil că Televiziunea Română o să depună o solicitare, va participa la concursul respectiv pentru că TVR Moldova, cred eu, este un post generalist de o înaltă ținută profesională, care a dovedit că este un actor mediatic imparțial care a demonstrat, inclusiv cu prilejul recentelor alegeri locale că a oferit spațiu egal de difuzare tuturor, întrunește pe deplin prevederile legislative. Este important ca în spațiul mediatic din Republica Moldova să existe și astfel de voci serioase.
- IPN: Am pus această întrebare tuturor ambasadorilor intervievați în cadrul acestui ciclu, v-o pun și Dumneavoastră: Cine este Daniel Ioniță în afara acestei funcții oficiale pe care o dețineți?
- Daniel Ioniță: Când ești ambasador al țării tale într-o țară străină nu prea mai poți să fii și altceva pentru că ești asociat cu funcția ta. Apropos, sunt deosebit de mândru pentru că pe 29 noiembrie, președintele României, Klaus Iohanis, a semnat decretul prin care mi s-a conferit și gradul diplomatic de ambasador. În diplomație asta reprezintă parcursul profesional ultim. Dincolo de acest grad nu mai este niciun altul. Ceea ce pe mine, evident, mă onorează, dar, în același timp, mă obligă, pentru că chestiunile acestea sunt întotdeauna împreună.
Eu sunt un om normal, căruia îi plac oamenii și care pune multă pasiune în tot ceea ce face. Sigur, lumea în care trăim este o lume în care trebuie să respecți diverse norme, cutume diplomatice, dar eu, dincolo de chestiunea aceasta, îmi place să cred că am făcut lucruri în folosul oamenilor și pentru oameni și am făcut lucruri în care, per ansamblu sau în principiu, cred. Îmi plac lucrurile simple, dar la simplitate uneori ajungi greu. Mă bucur și m-a bucurat prezența mea în Republica Moldova, pentru că am avut prilejul unor contacte multiple. Spre deosebire de alți ambasadori, care au luxul de a avea o viață ușor mai normală, mie mi se întâmplă să fiu oprit pe stradă, oamenii doresc să se pozeze cu mine, merg la piață, stau la coadă... Niciun kilogram de cartofi nu pot să-mi cumpăr fără să nu fiu recunoscut. Întotdeauna folosesc prilejul respectiv tocmai pentru a dialoga cu oamenii, pentru a vedea care le sunt preocupările și grijile.
Nu merg doar în localurile foarte scumpe și foarte exclusiviste. Merg și în provincie, interacționez cu oamenii, știu și durerea, cunosc și strigătul și disperarea cetățenilor simpli. Mi-este dragă și bunicuța din stradă care vinde ouă, pentru că știu că din ouăle acelea își poate asigura pâinea. Știu că pensiile sunt mici, dorul este mare. Îmi dau seama că aceste doruri, aceste strigăte de ajutor nu sunt valabile doar în Republica Moldova, dar și în România. Eu cred că suntem un popor aparte.
----
Interviul video Agenției de presă IPN de către ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, face parte din ciclul „Relațiile Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.
