logo

Danemarca alocă pentru compensații 5,4 milioane de euro. Ajutor total – 30 de milioane de euro


https://www.ipn.md/index.php/ro/danemarca-aloca-pentru-compensatii-54-milioane-de-euro-7966_1111321.html

Danemarca a alocat 5,4 milioane de euro, pentru a ajuta moldovenii vulnerabili să-și plătească facturile la energie. Sprijinul include compensații pentru costul crescut al gazului și electricității și vizează cetățenii vulnerabili din punct de vedere energetic, în perioada de iarnă. Anunțul a fost făcut de Ambasada Danemarcei în Moldova, citată de IPN.

Noua asistență completează sprijinul existent al Danemarcei pentru Republica Moldova, care se ridică la peste 30 de milioane de euro.

Totodată, Danemarca sprijină eforturile Moldovei de îmbunătățire a eficienței energetice, de tranziție la energia verde și de aliniere a sectorului energetic la standarde europene, precizează Ambasada.

Potriviti emisarului danez la Chișinău, Søren Jensen, „Danemarca condamnă folosirea de către Rusia a energiei ca armă geopolitică în Moldova. Aceste acțiuni au un impact semnificativ asupra cetățenilor din Moldova, care se confruntă cu creșterea costurilor la gaze și energie electrică”.