Există premise ca până la sfârșitul acestui an Republica Moldova să înceapă negocierile de aderare cu Uniunea Europeană. O spune politicianul din România, Dan Barna, vicepreședinte al Uniunii Salvați România (USR). Potrivit politicianului, procesul eurointegrării Republicii Moldova a fost puternic accelerat de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, notează IPN.
Politicianul de la București, Dan Barna, se arată optimist că Republica Moldova va începe negocierile de aderare până la sfârșitul acestui an. Potrivit calendarului eurointegrării, Comisia Europeană va veni în luna octombrie cu un raport privind îndeplinirea de către Republica Moldova a celor nouă condiționalități. În funcție de rezultatele raportului, Comisia Europeană poate recomanda începerea negocierilor de aderare.
„Războiul din Ucraina a deschis o nouă linie de oportunități, și politice, și de aderare pentru Republica Moldova. Asta putem s-o recunoaștem foarte clar, dacă nu era acest conflict de la granițele Moldovei, puțin probabil ca proiectul de aderare să fi făcut pași semnificativi înainte. O altă linie este acest proiect de aderare a Moldovei pe care îl susține nu doar USR-ul, dar toată clasa politică de la București susține acest demers și sper, și chiar sunt optimist, am discutat și cu colegii din Ministerul de Externe, sunt premise bune ca până la finele acestui an chiar să vină invitația formală și să înceapă negocierile, ceea ce ar fi un lucru excelent”, a spus Dan Barna în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Politicianul de peste Prut mai spune că România este un bun exemplu de prosperitate și creștere a nivelului de trai al populației după aderarea țării la Uniunea Europeană.
„România a fost în urmă cu 20-30 de ani exact cum e Moldova acum, știu că și în societatea din Republica Moldova există, cum există și în România, o parte din societate nostalgică: „Doamne, era bine pe vremea comuniștilor, pentru că aveai loc de muncă, pentru că îți dădea statul casă”, însă, în realitate, Produsul Intern Brut al României acum e de 10 ori mai mare decât în perioada aceea. Lucrurile s-au schimbat major și semnificativ prin faptul că suntem membri ai Uniunii Europene”, a spus vicepreședintele Uniunii Salvați România.
Vicepreședintele USR a dat asigurări că întreaga clasă politică de la București susține aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, politicianul și-a exprimat speranța că o eventuală a aderare la blocul comunitar se va face împreună cu regiunea transnistreană.