logo

Dacia şi-a luat un portar de naţională


https://www.ipn.md/index.php/ro/dacia-si-a-luat-un-portar-de-nationala-7979_1018102.html

Liderul Diviziei Naţionale, Dacia, continuă să se întărească înaintea reluării campionatului. „Lupii galbeni” au transferat al treilea jucător de la Veris, echipă care s-a retras din competiţie, transmite IPN.

După Viorel Frunză şi Sergiu Cojocari, Dacia l-a luat şi pe portarul Artiom Gaiduchevici. Acesta revine la formaţia cu care a devenit campion în 2011. Jucătorul de 27 de ani a mai evoluat în cariera sa la Zimbru şi Iskra-Stal. Gaiduchevici a disputat 7 meciuri pentru naţionala Moldovei.

Alţi doi ex-jucători ai echipei Veris se află în probe la cluburi din străinătate. Fundaşul rus Anton Grigoriev ar putea semna cu formaţia Sahalin, antrenată de Igor Dobrovolski, în timp ce atacantul Serghei Alexeev este testat de echipa Beroe, locul 5 în campionatul Bulgariei.