logo

Dacia rămâne favorită la câştigarea titlului


https://www.ipn.md/index.php/ro/dacia-ramane-favorita-la-castigarea-titlului-7979_1020030.html

Dacia a obţinut o victorie importantă pe terenul echipei Zimbru şi şi-a menţinut avansul de 3 puncte faţă de Milsami şi Sheriff. Singurul gol al partidei a fost marcat de Eugen Cociuc, în minutul 68, transmite IPN.

„A fost un meci greu. Zimbru a fost un adversar tare, dar noi am avut mai mult nevoie de victorie”, a declarat la conferinţa de presă mijlocaşul Eugen Cociuc.

Sheriff a câştigat şi ea cu 1-0, dar a făcut-o abia în ultimul minut, în deplasare, cu Saxan. Golul l-a înscris internaţionalul de tineret, Evgheni Rebenja. Milsami a trecut de Academia, cu 3-1. Artur Patraş a marcat primele două goluri, în minutele 19 şi 47. Alexandru Antoniuc a înscris cel mai frumos gol, în minutul 53, iar două minute mai târziu, Veaceslav Sofroni a marcat golul de onoare al Academiei.

Într-o altă partidă, Dinamo-Auto a dispus cu 5-1 de Zaria şi a părăsit ultimul loc din clasament. Atacantul Vadim Cemîrtan a reuşit o dublă în meciul de la Bălţi. Celelalte goluri au fost înscrise de Mihaliov, Apostol, Orbu, respectiv Dobrovinschi.

În Divizia Naţională au mai rămas de disputat 2 etape. Dacia, în caz că va câştiga cu Academia şi nu va pierde cu Milsami, va cuceri al doilea titlu din istoria echipei.