Tragedia din 2 mai 2014 la Odesa, unde într-un incendiu din Casa sindicatelor au ars de vii și intoxicați de fum 42 de oameni, a fost provocată de Rusia, care și acum dorește să pună mâna pe acest oraș-port sudic și să lipsească Ucraina de ieșire la mare. Atunci, planul era să urmeze joncțiunea cu „transnistria” și escaladarea României și a țărilor est-europene care au aderat la NATO, transmite IPN cu referință la gordonua.com, care citează o postare pe FB a Victoriei Siumar, deputat în Rada Supremă, ex-secretar al Consiliului de securitate a Ucrainei.
Revenind la actualitate, deputata ucraineană notează că intenția creării „republicii populare odesa” și a unei centuri spre „republica moldovenească transnistreană” a fost dejucată. Cu toate acestea, proiectele expansioniste persistă și, în antiteză, „se poartă discuții privind introducerea trupelor străine anume în contextul apărării Odesei”, a relevat deputata, accentuând că „Odesa pentru ei e mult mai importantă decât Donbasul”.
Siumar a specificat că invadatorii au nevoie de Odesa „pentru a tăia Ucraina de ieșire la mare și pentru a continua centura rusească în Transnistria, pentru a se apropia de țările NATO și pentru a-și demonstra voința geopolitică de a reîmpărți lumea în conformitate cu structura ei postbelică. Adică, să lichideze urmările extinderii NATO către est, inclusiv în România, Polonia, Cehia, Țările Baltice etc”.
Apropo, notează ea, jucătorii globali realizează foarte bine consecințele căderii Odesei, motiv pentru care conversațiile despre introducerea trupelor străine au loc tocmai în contextul apărării Odesei. Recent, într-un interviu pentru The Economist Președintele Franței Emmanuel susține că, în cazul în care Ucraina ar cere ajutor militar la sol, Occidentul nu ar putea ignora acest lucru, altfel tot flancul estic - din țările baltice și Polonia până în România, plus Republica Moldova – e în pericol.
Încă acum doi ani IPN s-a referit la mesajele debordante ale generalului rus Rustam Minnikhanov, comandantul adjunct al Districtului militar central al Rusiei, care a declarat că Moscova vrea să creeze un coridor spre autoproclamata republică separatistă transnistreană. „Controlul asupra sudului Ucrainei este o altă cale spre Transnistria, unde există, de asemenea, dovezi că populația vorbitoare de limbă rusă este oprimată”, a susținut atunci belicosul Minnikhanov, citat de TASS.