logo

Dacă România nu ne-ar fi sprijinit în războiul de pe Nistru, noi nu i-am fi făcut faţă, Mircea Snegur


https://www.ipn.md/index.php/ro/daca-romania-nu-ne-ar-fi-sprijinit-in-razboiul-de-pe-nistru-noi-nu-i-am-fi-facut-7965_977943.html

„Dacă nu ar fi existat sprijinul României, R. Moldova nu ar fi ţinut piept în conflictul de pe Nistru. Mai mult nu divulg. Concluziile le trageţi singuri. Noi după aceea am avut posibilitatea să achităm acest sprijin, tot într-un mod foarte interesant. Istoria trebuie să fie cunoscută şi cred că deja unele lucruri pot fi divulgate. Noi am avut întreaga susţinere din partea conducerii de atunci a Romaniei”, a declarat vineri, 25 septembrie, primul preşedinte al R. Moldova, Mircea Snegur, citat de Info-Prim Neo. În timp ce membrii noului Guvern depuneau jurământul în incinta Reşedinţei prezidenţiale, unii membrii ai primului Guvern independent de la Chişinău s-au întâlnit în sediul Academiei de Ştiinţe Economice, pentru a participa la ceremonia de lansare a cărţii „Atitudini în ani de răstrişte” scrisă de primul prim-ministru al Republicii Moldova, Valeriu Muravschi. „Această carte demonstrează că istoria contemporană a R. Moldova nu a început cu anul 2001, odată cu venirea comuniştilor la putere, aşa cum le place să afirme, ci a început la începutul anilor 90. Un rol important în acea perioadă l-a jucat Guvernul lui Muravschi. El a dat startul reformelor economice, colaborării cu Banca Mondială, cu Fondul Monetar. Desigur, am fost prea romantici crezând că perioada de tranziţie va fi una scurtă şi în curând vom avea economie liberă, de piaţă”, a spus Snegur. Premierul român din perioada declarării independenţei moldoveneşti, Petre Roman, a subliniat că „astăzi Parlamentul R. Moldova a confirmat un Guvern care întoarce roata istoriei acolo unde la un moment dat a avut loc o bifurcare”. Zic bifurcare, pentru că nu-mi place să zic destrămare. Ceea ce s-a făcut între 1990 şi 2001 a fost scos din memorie de parcă nici nu a existat. Dar în această perioada Moldova a cunoscut o evoluţie consonantă cu Europa, a construit instituţii democratice. Să nu uităm ce ţesătură de relaţii au existat. Bineînţeles că puteau să se producă răsturnări. Bineînţeles că aceste răsturnări erau mai bine să fie evitate, dar şi mai bine e să constatăm astăzi că ele, cred eu, au rămas în urmă. Această restaurare democratică este fructul propriilor forţe, propriilor voinţe ale moldovenilor. Acest lucru este foarte important în ochii tuturor celor care iubesc democraţia”. La rândul său, Valeriu Muravschi, referindu-se la evenimentele despre care povesteşte în carte, a spus că primii oficiali moldoveni nu aveau experienţă şi le-a fost foarte complicat, dar că au fost printre ei oameni patrioţi. „Au trecut aproape 20 de ani, dar, cu părere de rău, constatăm că nu am avansat. Liderii apăruţi astăzi sunt mai maturi. Cel puţin printre ei nu este Iurie Roşca”, a adăugat Muravschi.