Dacă regiunea transnistreană va declanşa agresiune împotriva R. Moldova, Ucraina va susţine RM, crede un expert ucrainean
https://www.ipn.md/index.php/ro/daca-regiunea-transnistreana-va-declansa-agresiune-impotriva-r-moldova-ucraina-v-7965_972852.html
Dacă regiunea transnistreană va declanşa agresiune împotriva R. Moldova, sau dacă Rusia o va face, Ucraina va susţine RM. De această părere este doctorul Grigorii Perepeliţa de la Institutul Naţional de Cercetări Strategice în cadrul Administraţiei Preşedintelui Ucrainei.
Declaraţiile au fost făcute la o masă rotundă în sediul misiunii OSCE din Tiraspol, cu genericul: „Perspectivele de soluţionare a conflictului transnistrean după ostilităţile din Caucaz - Viziunea Ucrainei”, transmite corespondentul Info-Prim Neo.
Grigorii Perepeliţa a precizat că declaraţiile sale sunt o opinie personală. Potrivit lui, cea mai bună variantă de soluţionare a conflictului transnistrean este planul preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenşo.
Participanţii la discuţii, studenţi şi membri ai organizaţiilor non-guvernamentale, s-au arătat sceptici faţă de această opţiune.