logo

Dacă nu ar fi Zona de Liber Schimb, negocierile asupra Acordului de asociere ar putea fi considerate încheiate


https://www.ipn.md/index.php/ro/daca-nu-ar-fi-zona-de-liber-schimb-negocierile-asupra-acordului-de-asociere-ar-p-7965_990041.html

Dacă nu ar fi Zona de Liber Schimb, Republica Moldova ar putea spune că, practic, a încheiat negocierile. Declaraţia îi aparţine directorului Departamentului Integrare Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu Gheorghiu. „Rămân doar câteva subiecte din capitolul cooperare economică şi sectorială, dar în rest patru mari capitole sunt practic încheiate şi am putea semna Acordul e asociere în viitorul apropiat, dacă nu ar fi parte de negocieri şi crearea Zonei de Liber Schimb”, a declarat Valeriu Gheorghiu la o nouă şedinţă a Clubului de Presă al Asociaţiei pentru Politică Externă. Referindu-se la termene teoretice de încheiere a acordului, reprezentantul MAEIE a declarat că dialogul pe vize dintre Federaţia Rusă şi UE durează de 8 ani, între Ucraina şi UE durează 3 ani, iar între Republica Moldova şi UE doar de 6 luni. „Noi suntem mai avansaţi decât Rusia şi, în unele privinţe, mai avansaţi decât Ucraina. De exemplu, noi deja perfectăm numai paşapoarte biometrice, ceea ce este un argument foarte important”, a subliniat Valeriu Gheorghiu. Cât priveşte Zona de Liber Schimb, Ucraina a avut 17 runde de negocieri, iar Republica Moldova încă niciuna. „Dar revin la faptul că interesele noastre şi ale Ucrainei sunt diferite. Ucraina are energetica nucleară, şantierele navale, mineritul, pescuitul, domenii sensibile pentru UE, pe care noi nu le avem. Putem doar să afirmăm cu certitudine că o să dureze mai puţin la noi”, a menţionat Valeriu Gheorghiu. Reprezentantul MAEIE a spus că ar fi posibil ca până la sfârşitul anului viitor să fie sfârşite negocierile asupra Zonei de Liber Schimb. „Dar este vorba de negocieri şi nu de implementare, pentru că noi la Acordul de Asociere, la toate capitolele, avem o listă de reglementări europene care trebuie să le transpunem în legislaţia noastră şi, practic peste tot, am convenit asupra unor derogări, începând cu 6 luni până la 9 ani, în funcţie de domeniu, după intrarea în vigoare a Acordului . Deci, teoretic vorbind, până o să semnăm avem un an, după care până statele membre vor aproba Acordul va trece un an cel puţin, şi abia după 2 ani, vom mai avea celelalte derogări”, a spus reprezentantul MAEIE. Negocierile privind semnarea unui Acord de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană au fost lansate la 12 ianuarie 2010.