logo

Dacă duminică s-ar organiza alegeri, cei mai mulți ar vota cu Igor Dodon – Vox Populi


https://www.ipn.md/index.php/ro/daca-duminica-s-ar-organiza-alegeri-cei-mai-multi-8008_1076813.html

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri directe pentru postul de preşedinte al Republicii Moldova, 31,8% dintre alegători ar vota cu Igor Dodon, iar 18,7% – cu Maia Sandu. 9,3% ar vota cu Andrei Năstase, 6,6% – cu Renato Usatîi şi 4,7% – cu Violeta Ivanov. 1,7% ar vota cu Octavian Țâcu, 1,4% – cu Tudor Deliu şi 1,3% – cu Dorin Chirtoacă. Sunt rezultatele celui mai recent sondaj Vox Populi, prezentate de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor. 16% dintre cei intervievaţi n-au fost în stare să facă alegerea, iar 8% au menționat că nu ar participa la alegeri, transmite IPN.

Respondenţii au fost rugaţi să-şi motiveze opţiunile într-o formă liberă. 29% din cei chestionaţi votează un anumit candidat pentru că apreciază înalt calităţile acestuia (faptul că este comunicabil, competent, critic, convingător, responsabil, om al faptelor concrete și manager eficient, activ, patriot, deștept). 21% alege candidatul care are o echipă puternică. 19% își dau votul în favoarea candidatului care luptă cu corupția sau este incoruptibil (luptă pentru dreptate, este onest, decent, curajos, sincer, corect, hotărât, luptător, apărător al drepturilor omului, lucrează pentru binele cetățenilor). 17% din alegători își motivează opțiunea prin vectorul european sau eurasiatic de dezvoltare a ţării împărtășit de candidat; 11% – pentru că susține formațiunea politică din care face parte candidatul şi 2% – alte opțiuni.

În cazul în care Maia Sandu și Igor Dodon vor accede în turul doi al alegerilor prezidențiale, pentru Maia Sandu vor vota 38,2% din alegători și pentru Igor Dodon – 45,9% dintre respondenți, iar 15,9% au menționat că nu vor participa în turul doi sau n-au dorit să ne răspundă la această întrebare.



Sondajul mai arată că majoritatea respondenților (52%) sunt de părere că actuala campanie electorală pentru alegerile președintelui Republicii Moldova decurge fără încălcări. Circa o pătrime acuză unele încălcări, 11% cred că ea decurge cu multe încălcări, iar un grup considerabil de respondenți (12%) nu s-a putut expune în acest sens. Totodată, doar o pătrime dintre persoanele chestionate sunt de părere că alegerile în Republica Moldova sunt libere şi corecte, 23% nu sunt de acord cu aceasta, iar 46% le consideră parțial libere și corecte. 5% nu s-au putut pronunța la subiect.



Cercetările de teren în cadrul sondajului de opinie au fost efectuate în perioada 26 septembrie – 8 octombrie, pe un eşantion de 1167 respondenţi, din 81 localităţi, reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, exclusiv regiunea transnistreană.