logo

Curtea de Conturi din Republica Moldova şi cea din România vor semna un acord de colaborare


https://www.ipn.md/index.php/ro/curtea-de-conturi-din-republica-moldova-si-cea-din-romania-vor-semna-un-acord-de-7966_958547.html

Curtea de Conturi din România va acorda susţinere logistică necesară instituţiei analogice din Republica Moldova, inclusiv prin efectuarea schimbului de experienţă în domeniul gestionării banilor publici, precum şi a fondurilor europene, a declarat luni, preşedintele Curţii de Conturi din România, Dan Drosu Saguna, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Vasile Tarlev. Potrivit lui Dan Drosu Saguna, conform proiectului de acord, se preconizează efectuarea unor controale comune de către curţile de conturi, în special ce vizează domeniul vamal, al protecţiei mediului etc. Oficialul român a remarcat că asemenea acţiuni vor fi foarte benefice pentru ambele state, luând în considerare conjunctura internaţională. Vasile Tarlev a reafirmat opţiunea conducerii Moldovei pentru extinderea şi aprofundarea relaţiilor de cooperare cu România în toate domeniile, în baza principiilor de bună vecinătate. În acest context, Premierul a salutat semnarea unui acord de colaborare între Curtea de Conturi din Moldova şi cea din România, specificând că Guvernul va susţine dezvoltarea acestui parteneriat. În cursul întrevederii, părţile şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu fortificarea relaţiilor de colaborare dintre R. Moldova şi România.