logo

Curtea de Apel confirmă ilegalitățile admise în dosarul „Gemeni”, avocat


https://www.ipn.md/index.php/ro/curtea-de-apel-confirma-ilegalitatile-admise-in-dosarul-gemeni-7967_1092632.html

Avocatul Ilie Rotaru afirmă că o hotărâre recentă a Curții de Apel Chișinău confirmă toate ilegalitățile admise în dosarul „Gemeni”. Potrivit lui, de la începerea procesului în care era vizată societatea pe acțiuni au fost pornite zeci de dosare, care până la urmă au fost conexate într-o singură cauză.

Într-o conferință de presă la IPN, avocatul Ilie Rotaru a menționat că, după privatizare, cei care dominau societatea pe acțiuni încasau practic toate veniturile reale de pe urma activității. Pentru că ceilalți acționari nu au fost de acord, a fost pornit un proces în urma căruia SA „Gemeni” a fost lichidată, averea fiind împărțită. În timpul procesului s-a dovedit, că 60% din acțiuni nu avea proprietar, adică nimeni nu s-a prezentat în instanță pentru a-și dovedi dreptul de proprietate.

„De atunci în jurul a SA „Gemeni” se întâmplă diferite situații curioase, în multe cazuri ilegale. Deci, cei care au încercat să dovedească că le aparțin cele 60% au utilizat toate mijloacele ca să-și dovedească drepturile, însă nu au putut până la urmă și societatea a nimerit în sfera activității organelor de drept din Republica Moldova”, afirmă Ilie Rotaru.

„În septembrie 2004 a fost emisă încheierea Judecătoriei Buiucani prin care s-a hotărât de a transmite în gestiune tot complexul „Gemeni” cabinetul avocatului Ilie Rotaru. Această ordonanță nu a fost anulată de nimeni, dosarul este și astăzi în anchetă, dar este suspendat. Reiese din această ordonanță că complexul SA „Gemeni” trebuie să fie și astăzi în administrarea cabinetului avocatului Ilie Rotaru. Dar real acolo se află alte persoane”, a menționat Ilie Rotaru.
                                         
Avocatul spune că deține documente care dovedesc implicarea conducerii țării de atunci în dosarele civile și penale.

În 2012 a fost emisă o încheiere prin care dosarul a fost clasat. Această ordonanță a fost anulată pe 30 mai 2022 ca urmare a eforturilor sale și ale altor acționari care au depus plângeri. Recent, legalitatea deciziei a fost confirmată de către Curtea de Apel Chișinău, iar Procuratura Anticorupție și CNA vor fi nevoite să reia urmărirea penală în acest dosar.

Avocatul a reamintit că „Gemeni” a fost fondat ca societate pe acțiuni în anul 1992. „Peste câțiva ani, proprietatea a fost total privatizată, pachetul de control ajungând în mâinile fondurilor de investiții, care ulterior au delapidat proprietățile celor care le-au încredințat bunurile. Și conducătorii acestor fonduri de investiții au devenit proprietari formali sau reali ai SA „Gemeni”, în pofida faptului că, procurând acțiunile celor care le-au încredințat bunurile, au încălcat toată legislația”, a notat avocatul. Potrivit lui, astăzi Registrul Acționarilor SA „Gemeni” conține peste 490 de acționari, iar la adunările de acum câțiva ani nu au participat mai mult de 15 acționari.

Conferința face parte din ciclu de conferințe prevăzute în proiectul Agenției de presă IPN „Suport pentru reforma justiției prin mediatizarea în format multimedia a cazurilor de rezonanță de presupusă injustiție”. Agenția nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă. IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.