logo

Cuplu reţinut cu hașiș de jumătate de milion de lei


https://www.ipn.md/index.php/ro/cuplu-retinut-cu-hasis-de-jumatate-de-milion-de-7967_1107506.html

Doi concubini din Bălţi au fost reţinuţi de oamenii legii cu un kilogram și jumătate de haşiş, care ar costa în total jumătate de milion de lei, pe piața neagră a drogurilor. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, vânzările se făceau online, iar cuplul ar fi pus în vânzare droguri pe platforma Telegram, pentru clienți din Bălți și nordul țării, transmite IPN.

Oamenii legii au făcut percheziții la locuința concubinilor și au ridicat de acolo accesorii pentru vânzarea și consumarea drogurilor, cartușe și marijuana. Iar mașina, folosită la transportarea substanțelor interzise, urmează să fie confiscată în folosul statului, conform hotărârii judecătorești.

Femeia de 43 de ani și bărbatul de 46 de ani au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, a decis Judecătoria Bălți, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). IGP menționează că oamenii legii continuă investigațiile, cei doi beneficiind între timp de prezumția nevinovăției, notează IPN.