logo

Cunoaște candidații din circumscripția ta! Nr.33: Chișinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/cunoaste-candidatii-din-circumscriptia-ta-nr33-chisinau-8006_1068835.html

Circumscripția nr. 33 a municipiului Chișinău cuprinde teritorial suburbiile Codru, Durlești, Sângera, Revaca, Dobrogea, Băcioi, Brăila, Trușeni. Alegătorii își vor da votul la secțiile de votare 33/1-33/27. Câștigător în circumscripția uninominală este desemnat candidatul care acumulează cel mai mare număr de voturi, indiferent de prezența la urne.

Prima pe buletinul de vot este candidata Partidului Socialiștilor, Svetlana Popa. Candidata a fost președintele fracțiunii Partidului Comuniștilor în Consiliul municipal Chișinău și a ocupat fotoliul de deputat din partea aceluiași partid. Svetlana Popa este inginer matematician. Potrivit declarației de avere, în perioada 1 ianuarie 2017-26 decembrie 2018, a obținut 42 de mii de lei ca salariu de la două companii, la care se mai adaugă 87 de mii de lei ca salariu de la Biroul Vamal Centru. Alți 60 de mii de lei au fost câștigați prestând servicii de consultanță pentru o companie privată și încă 32 de mii de lei ca salariu de consilier municipal. Svetlana Popa deține un apartament de 120 de metri pătrați și o casă de 86 de metri pătrați.

Al doilea pe buletinul de vot este candidatul independent Nicolae Alexei. Este de profesie jurist A fost director al Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate și Corupției. La alegerile parlamentare din 25 februarie 2001 a fost ales deputat pe listele Partidului Popular Creștin Democrat, condus de Iurie Roșca. În declarația de avere depusă la Comisia Electorală Centrală, pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, Nicolae Alexei declară venituri de 11 mii de lei obținuți din pensie. Candidatul are în posesie o mașină marca Skoda, cu valoarea declarată de 22 de mii de euro.

Al treilea pe buletinul de vot este Vasile Năstase, candidat al blocului ACUM, Platforma DA și PAS. Vasile Năstase este de profesie jurnalist. Este fratele liderului PPDA, Andrei Năstase. A fost deputat în primul Parlament, fiind unul din semnatarii Declarației de Independență. Potrivit declarației de avere pentru perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2018, Vasile Năstase a avut un salariu de 75 de mii de lei de la PP Glasul Națiunii SRL și un salariu de 78 de mii de lei de la SRL Reforma ART ICS. Este în posesia unei case de locuit de 147 metri pătrați și un apartament de 29 de metri pătrați.

Al patrulea pe buletinul de vot este Veaceslav Nedelea, candidat din partea Partidului Democrat din  Moldova. Candidatul a mai ocupat funcția de deputat din luna mai 2018, când a ocupat postul lăsat vacant de Nicolai Dudoglu. Potrivit declarației de avere, în perioada 1 ianuarie 2018-26 decembrie 2018, a obținut venituri în valoare de 891 mii de lei din salariul de la o societate comercială și din funcția de deputat. De asemenea, a încasat alți 203 mii de lei ca salariu din munca prestată la Direcția  Generală Educație, Tineret și Sport, la Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare și la Liceul Gheorghe Asachi. Candidatul PDM are o mașină marca Nissan, de 22 mii de euro, și un Land Rover, an de fabricație 2018, declarat la valoarea de 111 mii de euro. Veaceslav Nedelea are în proprietate cinci loturi de teren intravilan și două apartamente.

Al cincilea pe buletinul de vot este președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tudor Deliu. Candidatul este de profesie jurist. A fost deputat în Parlament din anul 2010 până la alegerile din luna februarie 2019. Potrivit declarației de avere, Tudor Deliu a obținut în perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018 venituri de 323 de mii de lei din salariul de deputat. Alți 62 de mii de lei au fost obținuți din salariul de la Academia de Administrație Publică. Tudor Deliu este proprietarul a două apartamente, unul de 63 de metri pătrați și altul de  31 de metri pătrați. Tudor Deliu conduce o mașină Toyota fabricată în anul 2004, declarată la valoarea de 5000 de euro.

Al șasea pe buletinul de vot este candidata independentă Lidia Grozav. Este de profesie jurist, în prezent nefiind angajată în câmpul muncii, potrivit datelor biografice prezentate la Comisia Electorală Centrală. Lidia Grozav nu a indicat niciun venit în declarația de avere, unde apare ca fiind titulara a diferite cote de participare la o întreprindere individuală și două SRL-uri. Are în posesie un autoturism Skoda Superb, an de fabricație 2015, evaluat la 100 000 de lei.

---

La 20 octombrie 2019, alegeri parlamentare noi au loc în patru circumscripții electorale: nr.17, 33, 48 și 50. În circumscripția electorală 33, învingător la alegerile din 24 februarie 2019 a fost candidatul blocului ACUM Platforma DA și PAS, Andrei Năstase, care a obținut 46,32% din voturi. Andrei Năstase a renunțat la mandatul de deputat după ce a fost numit ministru al afacerilor interne în Guvernul Sandu.