logo

Cunoaște candidații din circumscripția ta! Nr. 6: Drochia, Dondușeni, Soroca


https://www.ipn.md/index.php/ro/cunoaste-candidatii-din-circumscriptia-ta-nr-6-drochia-donduseni-soroca-7978_1046849.html

Circumscripția Nr. 6: Drochia, Dondușeni, Soroca cuprinde teritorial orașul Drochia și alte 18 localități din componența raionului Drochia, dar și 12 localități din raionul Soroca și două localități din raionul Dondușeni. Alegătorii își vor da votul la secțiile de votare 6/1-6/58. Câștigător în circumscripția uninominală este desemnat candidatul care acumulează cel mai mare număr de voturi, indiferent de prezența la urne.

Primul pe buletinul de vot este actualul deputat al Partidului Democrat, Corneliu Padnevici, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități. Candidatul este președintele organizației teritoriale Drochia și membru al Consiliului Național Politic al PDM. Corneliu Padnevici este jurist de meserie. Din anul 2015, este deputat PDM. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-26 decembrie 2018, concurentul electoral declară salarii în valoare de peste 302 mii de lei, dar și venituri de peste 1,3 milioane de lei obținute dintr-un contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil. Din alte venituri, candidatul a obținut peste 41 de mii de lei și cinci mii de euro. Corneliu Padnevici are în proprietate șase terenuri agricole, două apartamente și un automobil.

Pe locul doi este candidatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Lupașco, de profesie inginer-politolog. Acesta este președinte al organizației teritoriale PSRM Drochia și consilier raional în Drochia. Concurentul electoral declară pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018 salarii în valoare de cinci mii de lei. Familia sa are în proprietate șapte terenuri agricole, o casă de locuit, un apartament și două autoturisme.

Pe locul trei este candidatul Partidului Politic Șor, Grigore Svecla, de meserie jurist, manager regional în cadrul asociației obștești „Pentru Orhei”. În perioada 2006-2017 candidatul a activat în calitate de ofițer credite și inspector credite pentru BC Eximbank - Gruppo Veneto Banca SA. Concurentul electoral, împreună cu soția, declară pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018,  salarii în valoare de peste 83 de mii de lei. Soții au mai obținut din alte venituri decât cele salariale aproape 30 de mii de lei. Conform declarației de avere depuse la Comisia Electorală Centrală, familia are în proprietate cote părți din opt case de locuit și din două apartamente.

Pe locul patru este candidatul Partidului Comuniștilor, Ghenadie Morcov. Acesta este șef de secție în cadrul Centrului de Sănătate Autonom „Anatolie Manziuc” din Drochia. În perioada 2010-2014, Ghenadie Morcov a fost deputat în Parlament din partea PCRM. Împreună cu soția, candidatul declară, pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, salarii în mărime de peste 639 de mii de lei. Familia are în proprietate o casă de locuit și un automobil.

Pe locul cinci este candidatul Blocului electoral ACUM DA și PAS, Svetlana Conea, care a activat în calitate de contabil, inginer superior la Ministerul de Asigurări Sociale, în perioada 1971-1977. De asemenea, a activat la Direcția Finanțe Raională, economist pe venituri de stat, în perioada 1977-1988. A fost președinte la Uniunea cooperativelor, în perioada 1988-1991, dar și președinte la Asociația Antreprenorilor, între anii 1991-1993. În perioada 1998-2005, a fost directorul filialei Drochia a BC „Banca Socială”. În perioada 2008-2011, a activat în calitate de contabil-șef la Primăria satul Miciurin. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, declară, împreună cu soțul, 228 de mii de lei din pensii, la care se adaugă salariu soțului de 12 mii de lei, dar și alte venituri ale familiei în valoare de aproape șase mii de lei. Familia are în proprietate mai multe terenuri agricole, trei case de locuit, un garaj, un automobil și alte bunuri imobile.

Pe locul șase este candidatul Partidului Politic Partidul Nostru, Nina Cereteu, de meserie jurist. Candidata, în vârstă de 32 de ani, este primarul orașului Drochia. A activat anterior în calitate de asistent juridic în cadrul cabinetului avocatului „Igor Şeremet”, a fost secretarul Comisiei de Certificare de pe lângă Ministerul Justiției și a fost consultant în Direcția Organizații Necomerciale în cadrul aceluiași minister. Nina Cereteu este președinta Organizației Teritoriale Drochia, membră a Consiliului Național și membră a Biroului Executiv Național al PPPN. Împreună cu soțul, declară pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, salarii în valoare de aproape 418 mii de lei. Candidata mai declară alte venituri decât cele din salariu în valoare peste 54 de mii de lei.

Pe locul șapte este candidata Partidului Liberal, Violeta Roșca, de meserie profesoară. Candidata este consilier raional PL. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, declară, împreună cu soțul, venituri de peste 269 de mii de lei din salarii. Concurenta mai obținut peste 21 de mii de lei din activitatea didactică. Valoarea altor venituri decât cele salariale, a fost de peste 37 de mii de lei. Familia deține un teren agricol, o casă de locuit, un apartament și două automobile.
–––

Rubrica IPN „Cunoaște candidații din circumscripția ta!” prezintă candidații înregistrați în fiecare circumscripție uninominală, în ordinea înregistrării în buletin.