Circumscripția Nr. 24: municipiul Chișinău cuprinde teritorial sectorul Botanica. Alegătorii își vor da votul la secțiile de votare 24/1-24/30. Câștigător în circumscripția uninominală este desemnat candidatul care acumulează cel mai mare număr de voturi, indiferent de prezența la urne.
Primul în buletinul de vot este candidatul Partidului Democrat, Alexandr Bannicov, de meserie inginer, deputat în Parlament din 2010 din partea Partidului Comuniștilor. După ce a părăsit fracțiunea PCRM, în 2015, a fost exclus din partid. Au urmat doi ani în care a fost deputat neafiliat. Din martie 2017, a aderat la fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat. Actualmente este președinte al Organizației de sector Botanica a PDM. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-26 decembrie 2018, candidatul declară venituri din salarii de peste 522 de mii de lei, peste 36 de mii de lei – din depuneri la bancă, peste 2,430 mln lei – dividende. Din îndemnizații și locațiunea auto a obținut peste 148 de mii de lei. Familia deputatului deține două terenuri intravilane în proprietate, cotă parte din două case de locuit, două automobile în proprietate și unul în posesie. De asemenea, deține peste 246 de mii de lei în conturi curente și acțiuni sau părți sociale în cadrul a cinci societăți comerciale.
Pe locul doi în buletinul de vot este candidatul Partidului Socialiștilor, Vasile Bolea, jurist, deputat în Parlament. Este membru al Consiliului Republican al PSRM. Este șef al Departamentului Juridic în cadrul Fundației de Binefacere „SOLUȚIA“, al cărei fondator este. Este maestru în rugby de clasă internațională și membru Lotului Republicii Moldova la Rugby. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-26 decembrie 2018, împreună cu soția, a ridicat salarii de peste 544 de mii de lei. Din alte surse legale, Vasile Bolea a adunat peste 133 de mii de lei și aproape 6 mii de euro. Familia deține în proprietate două terenuri intravilane, două apartamente și unul în folosință, precum și două autoturisme în proprietate. Are 23 de mii de lei în fonduri de investiții și deține cote de participare în trei companii.
Pe locul trei în buletinul de vot este Candidatul Partidului Politic Șor, Serghei Burgudji, lector universitar la Colegiul Internațional de Business și Administrare și manager la „Dufremol” SRL. Este președinte al Organizației teritoriale a Partidului Politic Șor din sectorul Botanica. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară venituri din salariu de peste 240 de mii de lei, peste 21 de mii de lei obținuți din activități didactice sau de creație și peste 31 de mii de lei – bani din îndemnizații. Are în proprietate un apartament, iar altul îl are în folosință, este proprietarul unui automobil.
Pe locul patru în buletinul de vot este candidatul Blocului ACUM DA PAS, Grigore Colun, jurist de profesie, administrator a două SRL-uri: „Locuința Confortabilă” și „Globalcontact-Tur”. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, împreună cu soția, a acumulat venituri salariale de peste 333 de mii de lei. De asemenea, a obținut peste 492 de mii de lei din vinderea unui apartament și a unui automobil. Familia Colun deține în proprietate 5 terenuri aflate în circuitul civil, un teren extravilan, o casă de locuit și două spații comerciale în proprietate și patru garaje în posesie. Este fondator și administrator a patru companii.
Pe locul cinci în buletinul de vot este candidatul independent Artur Croitor, manager de dezvoltare. Este președintele Asociației pentru promovarea businessului mic și mijlociu „Lumea Liberă” și administrator al ziarului „Juristul Moldovei”. Este fost candidat la alegerile prezidențiale din 2016. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul nu declară venituri. Acesta deține un apartament. De asemenea, declară o cotă de participare în cadrul a trei SRL-uri, care au ca și domeniu de activitate comerțul.
–––
Rubrica IPN „Cunoaște candidații din circumscripția ta!” prezintă candidații înregistrați în fiecare circumscripție uninominală, în ordinea înregistrării în buletin.