logo

Cum va suna întrebarea de la referendumul privind integrarea europeană


https://www.ipn.md/index.php/ro/cum-va-suna-intrebarea-de-la-referendumul-privind-integrarea-7965_1103868.html

„Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” – aceasta va fi întrebarea adresată la referendumul constituțional care va fi organizat în toamnă, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Despre aceasta a anunțat președinta Comisei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca. Potrivit ei, propunerea de inițiere a referendumului pentru revizuirea Constituției este transmisă astăzi Curții Constituționale, transmite IPN.

Veronica Roșca a declarat într-un briefing de presă că prin proiectul de modificare a Constituției se dorește reconfirmarea identității europene a poporului Republicii Moldova și declararea integrării în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova. „Astfel se propune completarea preambulului Constituției cu două aliniate noi. Totodată, se propune completarea Constituției cu un nou titlu – Titlul V prim „Integrarea în Uniunea Europeană”. Se propune aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene”, a mai spus președinta Comisiei juridice.

Veronica Roșca a accentuat că astfel astăzi are loc lansarea propriu-zisă a inițierii referendumului constituțional. „Următoarea etapă va viza eliberarea avizului de către Curtea Constituțională, apoi noi suntem responsabili de prezentarea în adresa Parlamentului a proiectului de hotărâre care trebuie să conțină stabilirea datei referendumului constituțional, cât și propriu-zis întrebarea care va fi pusă în adresa cetățenilor”, a mai spus deputata.

Referendumul cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost anunțat de către președinta Maia Sandu în cadrul unui eveniment la care șefa statului a anunțat că va candida pentru un nou mandat prezidențial.