logo

Cum se simt moldovenii și ce își doresc la cei 28 de ani de independență a țării


https://www.ipn.md/index.php/ro/cum-se-simt-moldovenii-si-ce-isi-doresc-la-7978_1067640.html

Unii dintre cei care au cerut acum 28 de ani, în Piața Marii Adunări Naționale, independență spun că au avut așteptări mai mari. Or, astăzi există destul de multe probleme legate de nivelul de trai al populației. Oamenii își doresc ca statul să fie condus de oameni onești, care să facă istorie și să schimbe viitorul acestei țări, care să se alinieze statelor cu adevărat independente și prospere.

Diana Mereșevski nu știe cât de independent te poți simți într-o țară în care nu-ți sunt acoperite necesitățile. Tânăra spune că nu se simte nici mai fericită și nici mai puțin fericită în legătură cu independența țării sau cu această sărbătoare. Ziua de 27 august este una ca și celelalte. Probabil e și din cauza faptului că este din generația care s-a trezit în țară independentă, nu a luptat pentru ea. „Țării mele i-aș dori să vină niște oameni care și-ar dori să intre în istorie, și nu pentru corupție, ci pentru lucruri care merită”, a menționat Diana Mereșevski.

Marina Iaschevici susține că independența este o noțiune complexă. În opinia sa, oricum suntem toți dependenți de cineva, unii de alții. „Și țara noastră depinde de alte state, de relațiile cu Federația Rusă, cu Europa. Astăzi parcă se fac pași corecți, însă cât de corecți sunt aceștia va arăta doar timpul”. „Eu îmi iubesc țara, mă simt bine aici, chiar dacă mi-aș dori mai multe lucruri bune pentru ea. Ne-am dori să fie ordine și în relațiile externe și pe interior. Să fie mai puțină tensiune și mai puține reglări de conturi politice”, spune femeia.

Ion Stihii spune că au trecut 28 de ani și țara a ajuns ultima în Europa. „Aceasta despre ce vorbește, că suntem independenți? Independența se manifestă prin ceea că omul face, ce vrea, omul se simte acasă cum vrea – ceea ce la noi absolut nu-i. Și din ce cauză? Probabil pentru că avem așa guvernări proaste”, spune bărbatul. Ion Stihii dorește Republicii Moldova „să plece din țară bandiții și să rămână doar cu oameni onești”.

Maria Sârghi spune că în țară sunt oameni mulțumiți și nemulțumiți, dar trebuie să ne împăcăm cu ceea ce este. Personal, viața i s-a schimbat spre bine, are parte de o sănătate mai bună și a ajuns să-și vadă nepoții mari, deștepți. Republicii Moldova, la cei 28 de ani de independență, îi dorește pace, ploi, roadă și înțelegere între oameni.

Alexandru Savca  afirmă că se simte destul de independent și în fiecare an pe 27 august simte acel spirit de sărbătoare și de patriotism. Tânărul crede că situația poate fi schimbată spre mai bine. Și chiar dacă există probleme complicate, oamenii mai speră încă.

„Suntem dependenți de factorii externi și interni. Oamenii depind de guvernarea instabilă. Până la urmă, nimeni nu poate fi independent totalmente. Nu ne ajung niște oameni deștepți și serioși la conducere, pentru că peștele se strică de la cap”, afirmă Ira Vragaleva. Chiar și așa, spune femeia, Republica Moldova are oamenii sunt buni la suflet, muncitori. Țara are locuri frumoase cu care se pot mândri cetățenii.

Alexandr Culeac locuiește în regiunea transnistreană și pentru el ambele maluri ale Nistrului sunt un tot întreg – Republica Moldova. În dreapta Nistrului, e mai multă libertate și o dezvoltare mai acentuată. Bărbatul spune că soluția pentru reîntregirea țării trebuie să o găsească „cei de sus”, pentru că oamenii simpli se înțeleg între ei perfect, indiferent de etnie sau limba vorbită. Alexandr Culeac a mai spus că își dorește un stat prosper, cu bunăstare, care să aibă unite cele două maluri ale Nistrului.

Eugenia Constantin spune că există independență, există suveranitate, însă oamenii au avut așteptări mai mari atunci când au mers să lupte pentru acestea. Oamenii au vrut o viață mai bună – pensii, salarii decente. În opinia sa, oamenii trebuie să fie mai buni unii față de alții, să manifeste mai multă dragoste, respect reciproc.

---
La 27 august 1991, acum 28 de ani, Parlamentul Republicii Moldova adopta Declarația de Independență, document semnat de 278 de deputați. Acest act fondator este marcat în fiecare an ca Ziua Independenței. Declarația originală a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar a fost refăcută în 2010.