logo

Cu o oră mai mult de liniște


https://www.ipn.md/index.php/ro/cu-o-ora-mai-mult-de-liniste-7967_1047647.html

Agenții economici vor fi obligați să respecte normele de emitere a zgomotului între orele 22.00 și 7.00. Este cu o oră mai mult decât acum, când această reglementare intervine de la 23.00, transmite IPN cu referire la modificările operate în Regulamentul sanitar privind normele de emitere a zgomotului și vibrației la desfășurarea activităților de comerț interior.

Documentul stabileşte nivelul maxim de zgomot și vibrațiile admise în apropierea obiectivelor comerciale, în blocurile locative și publice, zonele rezidențiale şi pe teritoriul zonelor adiacente acestora.

Decizia va intra în vigoare la  șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial, ca agenții economici să reușească să se conformeze noilor reguli.

Amenzile contravenționale pentru perturbarea ordinii publice la orele interzise sunt de la 1500 până la 3000 de lei pentru persoanele fizice și de la 6000 până la 12 000 lei pentru persoanele juridice.