logo

CSM consideră că modificarea Legii cu privire la statutul judecătorului va atinge grav principiile de independenţă a autorităţii judecătoreşti


https://www.ipn.md/index.php/ro/csm-considera-ca-modificarea-legii-cu-privire-la-statutul-judecatorului-va-ating-7967_968389.html

Aprobarea propunerilor de modificare a Legii cu privire la statutul judecătorului şi altor acte legislative în vederea schimbării modului de începere a urmării penale împotriva judecătorilor va atinge grav principiul de independenţă a autorităţii judecătoreşti, susţine preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Nicoale Clima, citat de Info-Prim Neo. În acest sens, Clima citează un expert european, potrivit căruia, în societăţile în care respectul pentru judecători şi independenţa lor încă nu sunt adânc înrădăcinate, ar fi preferabil de a proteja judecătorii, inclusiv prin mijloacele expuse în actuala redacţie a art. 19 a Legii. Potrivit lui Clima, asemenea măsuri de protecţie există şi în majoritatea statelor est-europene. Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului, a început examinarea unui proiect de lege care prevede că nu va mai fi nevoie de acordul CSM şi, după caz, a preşedintelui ţării sau a Parlamentului, pentru ca procurorul general să poată iniţia urmărirea penală asupra judecătorilor. Deputaţii Oleg Serebrian şi Igor Klipii au declarat că proiectul va prezenta o adevărată bombă din punct de vedere al efectelor pe care le poate avea. „Ştim bine la indicaţia cui activează procurorul general. Acelor judecători care nu vor executa indicaţiile făcute prin telefon, evident, li se va găsi uşor nod în papură pentru a li se intenta un proces”, a subliniat Oleg Serebrian, precizând că Consiliul Europei de mai multă vreme are pretenţii asupra locului Procuraturii în sistemul justiţiar al R. Moldova. Potrivit actualei redacţii a Legii, urmărirea penală împotriva judecătorului poate fi pornită doar de Procurorul General, cu acordul CSM şi al Preşedintelui Republicii Moldova sau, după caz, al Parlamentului, în condiţiile Codului de procedură penală. Ministerul Justiţiei, care este autorul proiectului, explică necesitatea acestuia inclusiv pentru excluderea interpretării eronate a legislaţiei ce vizează inviolabilitatea judecătorilor, conform căreia judecătorii s-ar bucura de un statut deosebit, ceea ce face practic imposibilă de multe ori întreprinderea unor măsuri de investigaţie operativă şi urmărire penală, chiar şi în cazurile de infracţiune flagrantă.