Consiliul Superior al Magistraturii are un nou președinte interimar. Este vorba despre judecătorul de la Curtea de Apel Chișinău, Anatol Pahopol, membru supleant al Consiliului. Subiectul a fost examinat în cadrul ședinței CSM, ca urmare a intrării în vigoare a noilor modificări la lege, potrivit cărora, pe perioada vacanței funcțiilor de membru al CSM din rândul judecătorilor, acestea pot fi suplinite de membri supleanți, transmite IPN.
În debutul ședinței, Carolina Ciugureanu-Mihailuță, membră CSM, a propus introducerea pe ordinea de zi a chestiunii cu privire la detașarea lui Anatol Pahopol de la Curtea de Apel Chișinău în cadrul Consiliului. Propunerea a fost înaintată în condițiile în care modificările la Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, adoptate săptămâna trecută în Parlament, au fost publicate astăzi, 26 mai, în Monitorul Oficial.
Pentru detașarea lui Anatol Pahopol au votat 11 membri, iar doi – Dorel Musteață și Nina Cernat – au votat împotrivă.
Potrivit legislației, interimatul funcției trebuie să fie asigurat de către decanul de vârstă din rândul membrilor judecători. În aceste condiții, Anatol Pahopol a devenit președintele interimar al Consiliului, luând locul judecătoarei Luiza Gafton.
Pe 22 mai, CSM a publicat pe pagina sa un comunicat de presă în care menționa că, la începutul lunii august 2019, membrul supleant al CSM din rândul judecătorilor Anatol Pahopol a înregistrat la CSM cererea de demisie din funcția de membru supleant. În comunicat se mai spunea că, pe 27 septembrie 2019, a fost desfășurată Adunarea Generală a Judecătorilor, „în cadrul căreia un grup de judecători au întreprins tentative de a revoca din funcție membrii judecători ai CSM” și la care a participat judecătorul Pahopol. „A participat la adunarea din 27 septembrie 2019, la care și-a dat votul pentru revocarea sa din funcția de membru supleant al CSM, motiv din care nu dispune de dreptul moral să pretindă la desfășurarea activității în calitate de membru al CSM cu acest mandat”, se menționa în comunicatul publicat pe pagina Consiliului. În cadrul ședinței de astăzi, 26 mai, mai mulți judecători au declarat că nu împărtășesc opiniile publicate și că astfel de comunicate trebuie semnate nominal.
Și lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a venit cu o reacție menționând că „Igor Dodon, de 11 luni se chinuie să preia controlul asupra Consiliului Superior al Magistraturii și, în sfârșit, l-a pălit norocul”. „Astăzi, printr-o procedură contrară legii, Igor Dodon a reușit să-l promoveze pe judecătorul Anatolie Pahopol în funcția de membru și chiar președinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii. Această persoană loială corupților de la putere, înclină balanța și face ca Igor Dodon să controleze deciziile Consiliului Superior al Magistraturii”, menționează fostul premier într-o postare pe Facebook.
Anatol Pahopol a fost ales în calitate de membru supleant al CSM în cadrul Adunării Generale a judecătorilor din 20 octombrie 2017. El a deținut anterior funcția de președinte interimar al Curții de Apel Chișinău.