logo

Criza din Kazahstan și reformatarea spațiului postsovietic. Republica Moldova încotro? Op-Ed de Anatol Țăranu


https://www.ipn.md/index.php/ro/criza-din-kazahstan-si-reformatarea-spatiului-postsovietic-republica-moldova-7978_1087125.html

 

 

Maniera în care este dezamorsată criza internă din Kazahstan, cu aplicarea forței militare din exterior, este un avertisment dur la adresa suveranității altor state din arealul postsovietic...

 

Anatol Țăranu
 

În primele zile ale anului nou, Kazahstanul, fostă republică sovietică și cel mai mare producător de petrol din Asia Centrală, tot așa cum și unul din cei mai mari producători mondiali de uraniu, s-a confruntat cu revolte care au pornit de la manifestații de protest în urma scumpirii gazelor lichefiate si care au căpătat revendicări politice cu pretenții de revoluție. Însă foarte rapid protestul stradal a degenerat în manifestări anarhice, clădiri oficiale incendiate si ciocniri violente intre forțele de securitate si participanții la aceste manifestări. În timpul ciocnirilor stradale între protestatari și forțele de ordine zeci de persoane au murit, iar clădiri publice au fost jefuite și incendiate, în special la Almatî, cel mai mare oraș și centru economic din Kazahstan, în cele mai grave violențe pe care le-a cunoscut fosta republică sovietică în cei 30 de ani de independentă.

„Micul NATO” descinde în Kazahstan

În încercarea de a potoli furia străzii, președintele kazah, Kasîm Tokaev, a apelat la ajutorul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), care mai este numită pretențios, „micul NATO”, fiind dominată de Federația Rusă. Cum era de așteptat, OTSC imediat a răspuns afirmativ la apelul liderului kazah și alături de un contingent militar mai mult simbolic armean, belorus și tadjic (Kârgâstanul s-a eschivat de a trimite trupe în cadrul acestei operațiuni), Rusia a trimis în Kazahstan peste 70 de avioane militare cu trupe si echipamente, după ce anterior avioanele rusești au transferat în Kazahstan contingentul Forțelor Armate ale Republicii Belarus și militarii din Armenia.

Este interesant, că în sincronizare cu deplasarea trupelor militare ruse în Kazahstan în spațiul public din Rusia a reapărut vehicularea ideii „unirii” cu pământurile străvechi. Astfel, unii deputați ruși au început propaganda pe rețelele de socializare numind Asia Centrală „pământ rusesc” și propunând ideea unui referendum pentru cetățenii kazahi pentru a stabili, dacă doresc să devină parte a Federației Ruse. Alarmat de un asemenea scenariu destabilizator, secretarul de stat american avertiza conducerea kazahă, la o conferința de presa la Washington, în următorii termeni: „O lecție din istoria recenta este ca odată ce rușii sunt pe teritoriul vostru, uneori este foarte greu sa-i faci sa plece”. Ca răspuns, MAE-ul rusesc s-a dezlănțuit într-o declarație la adresa americanilor, acuzându-i la rândul lor pe americani de intervenții militare în diverse țări ale lumii.

În aparență și în realitate

Printre fostele republici sovietice Kazahstanul apărea, până la ultimele evenimente,  ca o oază de dezvoltare dinamică și stabilă în zonă. Kazahstanul, cu o populație de 19 milioane de locuitori, este de departe cea mai bogată țară din Asia Centrală, cu un PIB pe cap de locuitor de 27.000 USD și peste 35 miliarde USD în rezerve, la acest capitol fiind depășită în CSI doar de Rusia. Cu toate acestea, populația este săracă, cu un salariu mediu de 570 de dolari pe lună, dar majoritatea câștigă considerabil mai puțin decât atât. Componența etnică a țării reprezintă un mozaic din diferite grupuri etnice, inclusiv o componentă rusă foarte numeroasă. În regiunea de nord Kostanay, etnicii ruși constituie jumătate din populație. În alte regiuni, în special în Est, există mai puțini etnici kazahi decât etnici ruși. Teritoriile nordice au, de asemenea, legături istorice cu Rusia, deoarece orașe precum Ust Kamenogorsk, Pavlodar, Uralsk și altele au fost fondate de ruși ca avanposturi militare și făceau parte din Rusia țaristă.

Componență etnică modificată forțat

Compoziția etnică a Kazahstanului a suferit schimbări majore și datorită valurilor de deportări staliniste când această republică a devenit stația de destinație pentru deportările forțate ale polonezilor din Ucraina și Belorusia de Apus (1936), coreenilor din Orientul Îndepărtat (1937), germanilor din Povolgie (1941), grecilor din Krasnodar (1941), kabardinilor și balcarilor (1943), cecenilor și ingușilor (1944) din Caucazul de Nord, tătarilor din Crimeia (1944). Campania de desțelenire din anii 1950 a adus în Kazahstan peste un milion de oameni de pe tot întinsul Uniunii Sovietice.

Acest mozaic etnic complicat s-a suprapus pe tribalismul societății kazahe tradiționale. Încă din Evul Mediu, majoritatea băștinașilor din Kazahstanul modern aparțin uneia din cele trei mari triburi, numite juze, ceea ce în traducere înseamnă „hoardă”. Până în ziua de azi este un lucru obișnuit pentru kazahi să se întrebe reciproc din ce juz fac parte atunci când se întâlnesc. Printre altele, Nursultan Nazarbaev, provine din Juz-ul Mare, pe când actualul președinte,  Kasîm Tokaev, vine din Juz-ul Mic.

Privatizare sălbatică, pe clanuri

Cum a arătat timpul, divizarea după clanuri etnice a jucat un rol important în perioada campaniei de privatizare din Kazahstanul postsovietic, când s-a constituit pătura oligarhică a societății, devenită peste noapte proprietara marilor bogății naturale, industriale și financiare ale statului. Iar în fostul spațiu sovietic capitalul oligarhic nu avea cum să se constituie fără o legătură indisolubilă cu politicul, ultimul a fost garantul că marea privatizare s-a înfăptuit în favoarea grupurilor restrânse de interese. În așa fel, în Kazahstan s-au format câteva grupuri oligarhice, cu caracteristici tribaliste pronunțate, clanul Nazarbaev ocupând între ele poziții dominante. Este suficient de menționat că clanului Nazarbaev din Juz-ul Mare aparținea majoritatea figurilor centrale din organele de forță și din economia statului, cum, de exemplu, generalul Samat Abiș Satâbaldî din serviciul de securitate a statului sau miliardarul în dolari, Kairat Satâbaldî.

În decembrie 1986, la începuturile politicii de Perestroika, în capitala Kazahstanului a avut loc o revoltă împotriva Moscovei, care neinspirat l-a desemnat pe post de conducător al republicii pe un etnic rus, înlocuitorul kazahului Kunaev. Revolta a fost înăbușită în sânge de sovietici, lăsând o cicatrice profundă în memoria băștinașilor. În 2011, la întreprinderile petroliere și la minele de uraniu din peninsula Mangîșlac s-a produs o altă revoltă de proporții a muncitorilor nemulțumiți de condițiile și de retribuția nesatisfăcătoare a muncii, care și ea a fost reprimată cu cruzime de autorități.

Observatorii au avut ce observa

Cu toate acestea, Kazahstanul, condus cu o mână de fier de către Nursultan Nazarbaev, devenit președinte în 1989, în permanență a dat impresia unui stat stabil, unul din pilonii CSI și un emițător constant de retorică pro-rusă în relația interstatală. Însă observatorilor atenți ai evoluțiilor din această țară asiatică nu le scăpa din vedere politica identitară, promovată de regimul Nazarbaev, care era centrată pe evidențierea componentei turanice a societății kazahe, reliefată pe fundalul istoriei asupririi coloniale a populației băștinașe de către Rusia țaristă și sovietică. Nazarbaev a trezit și o supărare neafișată a Moscovei prin politica de atragere a investițiilor străine, în primul rând, pentru a dezvolta rezervele de petrol, care, la aproximativ 30 de miliarde de barili, sunt printre cele mai mari dintre toate fostele republici sovietice, având o deschidere largă inclusiv pentru SUA și Turcia, dar mai ales pentru China, marele rival al Rusiei. Introducerea în Kazahstan a alfabetului latin, strâmtorarea spațiului de funcționare a limbii ruse în folosul limbii kazahe și mai mult au tensionat atmosfera relațiilor cu Moscova, chiar dacă la suprafață era păstrată idila unei plenitudini perfecte.

În 2019 Nursultan Nazarbaev a întreprins o operațiune de transfer pașnic al puterii către Kasîm-Jomart Tokaev, pe atunci spicher al parlamentului kazah, ales drept succesor mai mult formal al liderul istoric Nurzultan Nazarbaev, în vârstă atunci de 81 de ani, după unele date suferind de cancer, dar care în cadrul acestui transfer de putere și-a păstrat influenta politică reală în stat. Însă această rocadă politică la vârful piramidei puterii în Kazahstan a provocat ispita unei reformatări a zonelor de influență între clanurile oligarhice, cu conexiuni directe la demnitățile politice. Reieșind din potențialul economic al Kazahstanului, miza reală al acestei reformatări se cifrează la zeci de miliarde de dolari. În aceste condiții, războiul între clanurile oligarhice din Kazahstan pentru reîmpărțirea zonelor de influență, devenea iminent. A fost nevoie doar de un pretext pentru declanșarea ostilităților la scară largă.

Proteste populare deturnate în interesul...
În primele zile ale anului nou, pe fondul furiei populare după o creștere a prețurilor gazului lichefiat, în Kazahstan izbucnește o mișcare protestatară, care repede degenerează în violențe stradale. La prima etapă a protestelor se înregistrează o pasivitate stranie, pasibilă de complicitate cu elementele cele mai violente ale protestului, a forțelor de ordine și a organelor de securitate. În aceste condiții, președintele Tokaev dispune folosirea armelor de foc împotriva protestatarilor, acuzând amestecul teroriștilor din afară. Într-o apariție televizată el a precizat că la atacurile asupra instituțiilor guvernamentale din Almatî au participat 20 de mii de „bandiți”, care au fost pregătiți într-o singură bază și care au primit sprijin extern, fără a nominalizat vreun stat care ar fi fost implicat în această pregătire. Însă deja peste câteva zile, după stabilizarea situației, președintele Tokaev a șters aceste afirmații din postarea sa de pe rețelele de socializare.

În timpul protestelor s-a făcut puternic auzită în stradă inculparea lui Nazarbaev. Pe rețelele sociale au apărut înregistrări ale momentului în care manifestanții dărâmau statuia fostului președinte Nursultan Nazarbayev, cel care a continuat să dețină puterea din umbră, în calitate de șef a Consiliului de Securitate. În urma „dorinței” protestatarelor, de a fi înlăturat Nazarbaev, Tokaev s-a grăbit să-l demită pe Samat Abish, nepotul lui Nazarbaev, din funcția de prim-adjunct al șefului Serviciului de Securitate Națională, un succesor al K.G.B. Iar ulterior și pe Nazarbaev din funcția de șef al Consiliului de Securitate. Autoritățile din Kazahstan l-au reținut pe Karim Massimov, fostul șef al Comitetului pentru Securitate Națională al țării, un apropiat al fostului președinte, Nursultan Nazarbaev. El a fost prim-ministru de două ori și s-a aflat și în fruntea administrației prezidențiale la momentul în care Nazarbaev se afla în fruntea statului, iar ulterior a condus Comitetul pentru Securitate Națională. La scurt timp de la începutul protestelor, Tokaev a demis și guvernul, în așa fel pecetluind sfârșitul influenții politice determinante a lui Nazarbaev și a clanului său. Presa a informat despre plecarea lui Nazarbaev, însoțit de fiicele sale, din Kazahstan.

La sfârșitul săptămânii trecute, președintele Kazahstanului, Kasîm Tokaev, a anunțat că „ordinea constituțională a fost restabilită” și a mulțumit forțele militare ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) pentru aportul la stabilizarea situației. Faza acută a crizei din Kazahstan s-a epuizat prin victoria politică a președintelui Kasîm Tokaev, obținută prin intervenția militară a Rusiei, susținută mai mult simbolic de aliații din OTSC. Rusia a scăpat astfel de influența lui Nazarbaev, care a avut o poziție mai degrabă de partea Occidentului, de exemplu, în privința ocupării Crimeii în 2014.

Când și cum pleacă oaspeții, dacă pleacă...

Deci, criza din Kazahstan a fost calificată de către președintele acestei țări drept o tentativă de lovitură de stat, iar reprimarea ei s-a soldat cu zeci de morți, sute de râniți și arestarea a aproximativ 10.000 de persoane. Recent președintele Tokaev a anunțat necesitatea retragerii contingentului OTSC în termen nu mai mult de zece zile. Însă ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, s-a grăbit să concretizeze că retragerea va avea loc după ce situația va fi "total stabilizată" și "prin decizia" autorităților kazahe. Începe să se realizeze profeția secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, care săptămâna trecută avertiza că odată ce rușii sunt în casă, este foarte greu câteodată să îi faci să plece?

Consecințele de la suprafață

La moment este complicat de a înțelege perfect toate nuanțele crizei încă în desfășurare din Kazahstan, cu atât mai mult de a prevedea toate consecințele ei. Însă deja la această etapă a crizei sunt posibile anumite concluzii. Mișcarea protestatară din Kazahstan a izbucnit pe fundalul nemulțumirii oamenilor de mărirea exorbitantă a prețurilor la gazul lichefiat. Dar energia protestatară repede a fost deturnată în interesele grupărilor oligarhice cu scopul reformatării zonelor de influență între clanurile oligarhice, ținta principală constituind deturnarea de pe pozițiile cheie în stat a clanului Nazarbaev. În mare acest obiectiv a fost atins.

Deocamdată rămân anumite zone albe de cunoaștere a rolului factorului extern în izbucnirea și desfășurarea crizei din Kazahstan. La moment este evident rolul Rusiei care și-a consolidat influența geopolitică în această țară din Asia Centrală, cu perspectiva diminuării influenței Turciei, SUA și chiar a Chinei. Participarea OTSC în evenimentele din Kazahstan a demonstrat adevărata menire a acestui organism politico-militar internațional, dominat de Moscova, și care își atribuie rolul de jandarm al spațiului postsovietic și promotor al intereselor geopolitice ale Federației Ruse. Odată în plus se confirmă și abordarea de către Moscova a hotarelor spațiului postsovietic, care se formalizează prin apartenența fostelor republici sovietice în organizații interstatale dominate de Federația Rusă, cum ar fi CSI, Uniunea Eurasiatică, OTSC.

Avertisment dur pentru Moldova

Maniera în care este dezamorsată criza internă din Kazahstan, cu aplicarea forței militare din exterior, este un avertisment dur la adresa suveranității altor state din arealul postsovietic. Acest avertisment devine și mai vibrant în consonanță cu declarația din vara anului trecut a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, care sublinia: „Până la urmă, ce înseamnă prăbușirea Uniunii Sovietice? Înseamnă prăbușirea Rusiei istorice sub numele de Uniunea Sovietică”. În lumina acestei declarații, criza din Kazahstan, privită la pachet cu criza geopolitică din jurul Ucrainei, începe să ia conturul unei adevărate perspective de refacere a „Rusiei istorice” și devine una de actualitate deosebită. În această perspectivă de redimensionare a fostei Uniuni Sovietice, Republica Moldova este pusă în fața unei necesități vitale de a regândi strategic participarea sa la procesele integraționiste din spațiul postsovietic. Amânarea soluționării acestei probleme începe să afecteze grav siguranță națională a statului moldovenesc.


 
Anatol Țăranu
doctor în istorie, comentator politic

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.