logo

Creștinii trebuie să serbeze Paștile lăuntric, în rugăciune și lângă cei apropiați, preot


https://www.ipn.md/index.php/ro/crestinii-trebuie-sa-serbeze-pastile-launtric-in-rugaciune-si-7967_1081395.html

Chiar dacă unii oameni își împodobesc casele, văruiesc copacii și se îmbracă în haine noi de Paști, aceste lucruri trebuie să fie în plan secundar pentru credincioși, care trebuie să pună accent mai mult pe semnificația Învierii lui Iisus Hristos. O spune Octavian Moșin, preot la Biserica „Întâmpinarea Domnului” a Universității de Stat din Moldova, transmite IPN.


„Învierea Domnului Iisus Hristos este o sărbătoare așteptată, mult dorită și reprezintă nucleul anului bisericesc, pentru că este sărbătoarea sărbătorilor și praznicul praznicilor. Toate drumurile duc spre Înviere.Termenul de „Paști”, pe care îl moștenim încă din mediul iudaic, înseamnă în traducere „trecere” și semnifică traseul de la o viață păcătoasă la una plină de lumină și de sfințenie. În același timp, toate sărbătorile în ortodoxie poartă caracterul unui moment comemorativ, prin care ne amintim de niște evenimente din istoria biblică legate de omul și Dumnezeul nostru, Iisus Hristos. Sunt niște evenimente pe care încercăm să le trecem prin noi și să le retrăim ani de ani. Evident că și în acest an încercăm să retrăim clipa învierii noastre, pentru că vrem ca să reînvie o făptură nouă, mai virtuoasă, iertătoare, curată, plină de lumină și de dragoste, pe care am împărtăși-o cu toată lumea și cu bunul Dumnezeu. De altfel, Hristos este cel care se pune pe cruce și vine la marea jertfă, spălându-ne de toate păcatele noastre și dându-ne șansa unei vieți noi, cu el și pentru el. Pentru că viața unui creștin e hristocentrică, adică Hristos e în centrul preocupărilor noastre”, a detaliat preotul Octavian Moșin, care a adăugat că Paștile e un prilej și un îndemn pentru oameni ca să devină mai buni.

Preotul a menționat că toate câte le cere Dumnezeu de la noi se rezumă doar la o singură poruncă – marea poruncă a dragostei, a dragostei față de Dumnezeu și față de aproape. „Să-l iubești pe vrăjmașul tău, aceasta este suprema formă de iubire, pe care ne-o arată chiar Dumnezeu, pentru că atunci când coboară de pe cruce, după ce este răstignit, nu blastămă, nu ceartă pe nimeni, nu osândește pe cei care l-au osândit la moarte, ci cu brațele sale sângerânde îi cuprinde pe toți și ne arată că la orice rău trebuie să răspundem doar cu bine, să manifestăm dragostea care este caracteristică unui creștin. Și atunci le recomandăm tuturor oamenilor de bună credință să trăiască sărbătoarea cumva pe interior, pentru că aceasta este adevărata sărbătoare, una lăuntrică”, a relevat preotul Octavian Moșin.


Totodată, părintele spune că Paștile trebuie sărbătorit și prin rugăciune,  mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru ceea ce avem. „Anul trecut a fost cel mai trist Paști, pentru că slujbele s-au oficiat online. Sperăm că în acest an Învierea va aduce o viață plină de înțelepciune, punem multă nădejde că Paștile va aduce înțelepciune și asupra celor care ne conduc, pentru că ne rugăm și pentru conducerea țării, să fie pace în țară, să nu fie instigări la ură. Ne rugăm și pentru ca oamenii cu care comunicăm să fie în deplină sănătate, atât trupească, cât și sufletească, dar și pentru ca să trecem cât mai repede de această perioadă pandemică, care ne tulbură și în care multă lume se îmbolnăvește. Trebuie să avem o minte trează și o inimă curată, pentru că așa îi place lui Dumnezeu”, a spus preotul Octavian Moșin. El a îndemnat credincioșii ca de Paști să fie alături de cei dragi, cu care pot să-și împărtășească bucuriile și necazurile, dar și să-i ajute pe cei nevoiași.

Salutul „Paște fericit!” nu ar fi tocmai potrivit de Înviere, pentru că toata lumea își dorește să fie fericită, ci mai bine ar fi să ne salutăm cu „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”, timp de 40 de zile, după Paști.