logo

Creditul promis de Rusia ar putea fi mai mic de 500 mln dolari


https://www.ipn.md/index.php/ro/creditul-promis-de-rusia-ar-putea-fi-mai-mic-de-7966_978215.html

Creditul promis Moldovei de Federaţia Rusă ar putea fi mai mic de 500 mln dolari, cum se discuta iniţial. Despre aceasta a anunţat prim-vicepremierul rus, Igor Şuvalov, la o întrevedere cu prim-ministrul R. Moldova, Vlad Filat, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al executivului. În comunicat nu se menţionează care ar fi motivul. Vlad Filat a spus că este important să se meargă până la capăt în procesul de acordare a ajutorului promis. „Este un suport pentru Moldova şi cetăţenii ei, nu pentru fosta sau actuala guvernare”, a precizat premierul. Igor Şuvalov a reconfirmat disponibilitatea Federaţiei Ruse de a acorda creditul, menţionând că trebuie să fie precizate condiţiile şi suma exactă. Un alt oficial rus, viceprim-ministrul Alexei Cudrin, ministru al finanţelor, a spus în cadrul întrevederii cu Vlad Filat că în bugetul de stat al Federaţiei Ruse au fost prevăzute 150 mln de dolari pentru R. Moldova în acest an. El a precizat că procedurile privind acordarea sumei respective au fost sistate anterior la solicitarea fostei conduceri a R. Moldova. „Noi nu abordăm astfel de probleme pe criterii politice, ci ne conducem strict de considerente economice”, a declarat Cudrin. Vladimir Filat şi Alexei Cudrin au convenit asupra reluării negocierilor pe marginea acestui credit în viitorul apropiat, urmând ca persoanele abilitate să stabilească condiţiile şi aspectele tehnice. Vlad Filat s-a referit şi la necesitatea impulsionării relaţiilor comercial-economice. „Am analizat datele privind comerţul bilateral. Ele sunt în scădere. Desigur, avem şi criză, dar sunt siguri că nu numai criza e de vină. Înseamnă ce ceva nu merge bine”, a spus prim-ministrul. Filat a menţionat că R. Moldova este deschisă pentru investiţiile ruse şi a declarat că o prioritate a noului Guvern este crearea unui mediu de afaceri atractiv. Oficialii Federaţiei Ruse se află în R. Moldova cu ocazia summitului CSI.