logo

Credincioșii prăznuiesc astăzi Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos


https://www.ipn.md/index.php/ro/credinciosii-praznuiesc-astazi-schimbarea-la-fata-a-mantuitorului-iisus-7967_1098937.html

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi, 19 august, Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos. Potrivit Bisericii, marea sărbătoare rememorează momentul schimbării minunate la față a Domnului, în Muntele Taborului, în fața ucenicilor Săi, Petru, Ioan și Iacov. Ucenicii au văzut fața strălucită a Mântuitorului ca soarele, iar veșmintele lui s-au făcut albe ca lumina. Este singura zi din Postul Sfintei Marii în care se dă dezlegare la pește, dar și la vin și untdelemn, transmite IPN.

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove menționează că sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos arată legătura dintre suferinţa lui Hristos pe cruce şi slava Învierii Sale. Sărbătoarea vestește că „destinaţia ultimă a omului nu este mormântul, ci este viaţa veşnică în Slava Împărăţiei Cerurilor”. Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos cheamă credincioșii la o schimbare spirituală, duhovnicească, să se lumineze mintea prin gânduri bune, să se lumineze inima prin simţiri curate, să se lumineze viaţa prin fapte bune de ajutorare, de consolare a celor întristaţi, de mângâiere a celor îndoliaţi, de ajutorare a celor săraci şi singuri.

În această zi, la biserică se aduc struguri, care se binecuvântează şi se împart. Credința populară spune că în această zi are loc şi despărţirea de vară, natura îşi schimbă înfăţişarea, se răcesc apele, păsările călătoare se pregătesc să plece în ţările calde, iar insectele şi reptilele se ascund în pământ.

Schimbarea la Față a Domnului este una din cele 12 sărbători împărăteşti de peste an, numită în popor şi Probrajnia, de la denumirea slavă a sărbătorii.