Clasa politică din Republica Moldova nu a ajuns la un adevărat consens politic nici pe timp de pandemie. Comentatorul politic Cornel Ciurea consideră că în prezent, din cauza distanțării sociale, există un pseudo-consens care în realitate nu are loc. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor publice „Pandemia și Politica, barierele și șansele consensului”, organizate de Agenția de presă IPN.
„Barierele politice sunt în fața unui consens practic inexistent datorită creșterii distanței sociale în societatea noastră. Confruntările politice au scăzut ca intensitate, oamenii nu se mai întâlnesc la Parlament, jurnaliști nu mai au posibilitatea să filmeze politicienii așa cum își doresc ei. Din această cauză, avem iluzia producerii unui pseudo-consens care în realitate nu există”, a declarat Corneliu Ciurea.
Totuși, expertul consideră că pandemia de COVID-19 nu mai este percepută ca un pericol atât de mare, iar luptele politice vor începe din nou în timpul apropiat.
„Am spus că, de fapt, asistăm la un fel de adormire temporară a politicului, dar vedem că această adormire este cumva de scurtă durată și luptele politice încep să fie din ce în ce mai crâncene. Teza mea este că acest lucru se produce pentru că pericolul pandemiei nu se mai percepe atât de intens în condițiile actuale. Politicul devine din nou interesant, pentru că oamenii deja nu sunt foarte preocupați de problemele combaterii acestei pandemii, ceea ce combate și teza că este prost gestionată criza în țara noastră. Din această cauză, revenim la ceea ce am făcut până la pandemie. Criticăm sigur Guvernul, îl criticăm și pe Igor Dodon pentru că el va candida în toamnă la prezidențiale și el este ținta numărul unu pentru un anumit segment din societatea noastră. Nu mai există în societatea noastră mari rețineri, decât această distanță socială care încă mai persistă. Doar această restricție mai are darul să blocheze dezlănțuirea luptei politicei care este pe cale de a fi declanșată”, a adăugat comentatorul.
În cazul în care lupta cu pandemia nu va fi câștigată în timpul apropiat, Cornel Ciurea spune că autoritățile vor întreprinde măsuri mult mai severe, iar drepturile cetățenilor vor fi restricționate și în continuare.
„În cazul în care suntem în ultima fază a pandemiei, nu va exista nicio problemă și vom reveni la politica obișnuită a confruntării democratice între putere si opoziție. În cazul în care criza va avansa si nu vom ieși ușor din ea, și ea va dura și vara, atunci cred că anumite puseuri autoritariste în toate țările și în Republica Moldova, vor fi resimțite și puterea va fi nevoită să acționeze și mai dur, ceea ce înseamnă restricționarea și în continuare a drepturilor omului”, a afirmat comentatorul.