Un minor de 15 ani din raionul Hânceşti a fost condamnat la 10 ani şi 6 luni de închisoare. Tânărul a fost găsit vinovat de acţiuni violente cu caracter sexual şi răpirea unui copil de 7 ani. Alţi doi minori care au participat la comiterea infracţiunii nu au putut fi traşi la răspundere pentru că nu au atins vârsta de 14 ani, a declarat pentru IPN procurorul Inga Boişteanu, de la Procuratura raionului Hânceşti.
Cazul a avut loc în iunie 2014. Copilul de 7 ani locuia cu bunica. Acesta a fost luat de acasă şi dus la marginea satului, unde, contrar voinţei sale, s-a aflat aproximativ 12 ore, timp în care a fost agresat sexual. La judecată, inculpatul de 15 ani nu şi-a recunoscut vina şi a refuzat să facă declaraţii, dar în cadrul urmării penale acesta a declarat că băiatul de 7 ani a mers benevol cu el. De asemenea, acesta le-a spus oamenilor legii că a văzut astfel de fapte la televizor şi pe internet. Inculpatul locuia doar cu tata, care mai are în grijă doi copii, mama fiind peste hotare, iar bărbatul obişnuia să consume alcool.
Procurorul a mai spus că cei trei făptaşi, tânărul condamnat şi cei doi minori mai mici de 14 ani, nu sunt la prima încălcare a legii, anterior comiţând infracţiuni uşoare. După condamnare, inculpatul îşi va ispăşi pedeapsa în penitenciar pentru minori.
Contactată de IPN, psihologul Maria Vârlan a declarat că în majoritatea cazurilor un astfel de comportament agresiv este determinat de mediul familial şi cel social. Deseori, agresorii provin din familii vulnerabile în care părinţii nu le acordă atenţia cuvenită. De cele mai multe ori, aceste persoane au insuccese la şcoală şi deficienţe de relaţionare în colectiv. Faptul că adolescenţii au ales un copil mai mic vorbeşte despre necesitatea lor de autorealizare nesatisfăcută.
Maria Vârlan a mai spus că nu doar familia, ci şi autorităţile locale, profesorii, oamenii din localitate trebuie să observe eventuale devieri de comportament la copii şi să bată alarma, mai ales când este vorba de copii din familii vulnerabile. În cazuri de agresiune recidiva e mult probabilă, de aceea este nevoie de efortul unei echipe întregi de specialişti pentru a o evita.
În unele cazuri, sunt predispuse să comită acte de agresiune sexuală persoanele care au trăit asemenea experienţă sau care au fost supuse, la rândul lor, unei anumite forme de agresiune. Psihologul a declarat că un copil care este supus abuzului are nevoie de ajutorul specialiştilor. O soluţie este şi ca familia să se mute în altă localitate, pentru ca nimeni din comunitate să nu-i cunoască drama şi să nu manifeste un comportament diferit faţă de el.