logo

Cooperarea moldo-română pe domeniul energetic. Dezbatere IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/cooperarea-moldo-romana-pe-domeniul-energetic-dezbatere-ipn-8004_1104352.html

Integrarea Republicii Moldova în piața unică energetică europeană este un deziderat pentru care există strategii de realizare, dar și termene fixate. Conform autorităților moldovenești, acest lucru trebuie să se producă la sfârșitul anului 2025. Sistemele energetice ale Republicii Moldova și Uniunii Europene fiind deja sincronizate, rămâne pe ordinea de zi continuarea procesului de liberalizare a pieței energiei electrice și gazelor naturale, de asemenea, implementarea proiectelor de interconectare energetică între Republica Moldova și România. Subiectul cooperării moldo-română în sectorul energetic, felul în care aceasta contribuie la asigurarea securității energetice pentru ambele țări, precum și la integrarea Republicii Moldova în sistemul energetic european a fost discutat în cadrul dezbaterii publice „Cooperarea moldo-română pe domeniul energetic”, organizată de Agenția de presă IPN.

Constantin Borosan, secretar de stat la Ministerul Energiei al Republicii Moldova, a declarat că ambiția este ca în anul 2025 Republica Moldova să fie integrată în piața unică energetică europeană. Dar, spune el, aceasta va fi posibil atunci când va exista infrastructură pregătită și cadrul necesar funcționării pieței de energie.

Potrivit secretarului de stat, Moldova la acest capitol este foarte avansată datorită sprijinului care îl are din partea României. Totul are la bază interconexiunile energetice, care din 16 martie 2022, oferă deja această oportunitate. El mai spune că în domeniul energetic, cooperarea cu România este foarte intensă. Potrivit secretarului de stat, Moldova a avansat mult la acest capitol, deoarece are șansa de a învăța și prelua experiența României, astfel scurtând termenul de implementare a practicilor în Republica Moldova.

Pavel-Casian Nițulescu, secretar de stat la Ministerul Energiei din România, a spus că România susține aspirațiile europene ale Republicii Moldova în ceea ce privește domeniul energiei și sprijină Republica Moldova în procesul de armonizare cu legislația europeană, în perspectiva integrării în piața internă de energie la nivel comunitar. Pe fundalul recent al crizei energetice, dar și al situație de război din Ucraina, care pune presiune pe aprovizionarea cu energie din regiune, inclusiv din perspectiva afectării infrastructurii de transport, România a acționat permanent în vederea asigurării securității energetice a Republicii Moldova. Și la nivel european, România a susținut și contribuie la integrarea Republicii Moldova sub aspectul cadrului legislativ.

Secretarul de stat român a remarcat că, având în vedere situația de securitate din regiune, conectarea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu rețeaua continentală prezintă numeroase avantaje din perspectiva securității și în aprovizionarea continuă cu energie electrică. România a preluat sarcina de aprovizionare cu energie electrică a Republicii Moldova, prin intermediul companiilor de specialitate. România continuă să rămână pe viitor un partener de nădejde în asigurarea securității energetice a Republicii Moldova.

Mihai Tîrșu, directorul Institutului de Energetică al Universității Tehnice din Moldova, a spus că este foarte importantă dezvoltarea respectivelor proiecte de infrastructură cu România, pentru ca Moldova să-și asigure securitatea energetică și să diversifice aprovizionarea cu resurse energetice. El susține că, inițial, trebuia construită linia Bălți-Suceava, deoarece, din punctul de vedere al cercetării e prioritară pentru sistemul energetic, dar din motive economice și ținând cont de realitatea care există în sistemul energetic, s-a început cu linia Vulcănești-Suceava, și asta bucură mult.

El a mai spus că interconexiunea energetică cu România deschide noi oportunități de cercetare pentru a vedea cum în continuare trebuie să arate sistemul energetic, pentru a implementa acea tranziție energetică. Asta, pentru că, odată ce va exista dezvoltată infrastructura, pot fi implementate alte măsuri de dezvoltare a pieței, în contextul conexiunii cu sistemul continental european.

Dezbaterea publică  este prima ediție din cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare . Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei dezbateri nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.