Definitivarea procedurilor interne pentru semnarea acordului privind recunoașterea și conversia permiselor de conducere moldovenești a fost discutată de către vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Emiratelor Arabe Unite, Șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan. Documentul urmează să fie semnat la Chișinău sau Abu Dhabi, în perioada următoare, transmite IPN.
Potrivit MAE, în cadrul întrevederii, cei doi miniștri de externe au discutat despre dezvoltarea relațiilor moldo-emiriene în diverse domenii de cooperare, cu accent pe dezvoltarea parteneriatelor economice, atragerea investițiilor și extinderea schimburilor comerciale.
Totodată, a fost discutată posibilitatea deschiderii unei ambasade a Emiratelor Arabe Unite la Chișinău, un pas care ar facilita cooperarea diplomatică și economică dintre cele două state.
La finalul întrevederii, Mihai Popșoi l-a invitat pe omologul său emirian să efectueze o vizită în Republica Moldova, în vederea aprofundării dialogului bilateral și extinderii colaborării dintre cele două state.