Locuitorii Moldovei vor înțelege mai bine Convenția de la Istanbul și vor afla că reticența larg răspândită în societate față de această convenție nu are temei, datorită proiectului de sensibilizare cu privire la convenția în cauză și combaterea violenței domestice, a declarat pentru IPN Elena Savina, șefa Institutului Național al Femeii din Moldova „Egalitate”, care implementează acest proiect.
În octombrie 2021, Moldova a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie (denumirea oficială a Convenției de la Istanbul). „Dar în Moldova a început o campanie puternică de discreditare a acestei convenții, mulți politicieni și mass-media dezinformează publicul, susținând că Convenția de la Istanbul legalizează înstrăinarea copiilor de părinți, promovează comunitatea LGBT și este un dezastru pentru valorile noastre tradiționale. Și mulți dau crezare acestor afirmații, pentru că nu sunt familiarizați cu prevederile Convenției de la Istanbul, al cărei obiectiv principal, între timp, este combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”, a spus Elena Savina.
Prin publicarea Convenției, prin pliante, prin campania de informare în mass-media, precum și prin seminare, cetățenii Moldovei vor afla adevărul despre conținutul Convenției de la Istanbul, despre inadmisibilitatea violenței domestice. În cadrul seminarelor, ofițerii de poliție vor afla adevărul despre Convenția de la Istanbul și, în viitor, vor putea să pună în aplicare mai bine prevederile acesteia, să contracareze dezinformările despre aceasta, iar percepția lor privitor la convenția în cauză s-a îmbunătățit. „Având în vedere că adesea poliția este primul interlocutor cu care victimele violenței domestice comunică după incident, starea și viitorul victimei depind de poziția și cunoștințele polițiștilor. De aceea societatea tinde să acorde prioritate pregătirii polițiștilor, mai ales având în vedere faptul alarmant că în medie trei din patru femei au fost abuzate de un partener”, a spus Elena Savina.
Formarea intoleranței la violență va avea loc și în rândul tinerilor din Găgăuzia, la fel și sporirea cunoștințelor lor despre Convenția de la Istanbul. Relevanța formării intoleranței la violență în rândul tinerilor se datorează stereotipurilor existente. Un sondaj atestă că 41,1% din bărbați și 19,1% din femei sunt de acord cu afirmația „Există momente când o femeie trebuie bătută”. „Asemenea stereotipuri în Moldova arată necesitatea formării active a intoleranței față de violență și este necesar ca educația în rândul tinerilor să înceapă de la o vârstă fragedă,”, a spus Elena Savina.
Proiectul este derulat de Institutul Național al Femeii din Moldova „Egalitate”, cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București.