logo

Contingente de militari vor executa trageri de luptă în cadrul exercițiului „Scutul de Foc/Rapid Trident – 2023”


https://www.ipn.md/index.php/ro/contingente-de-militari-vor-executa-trageri-de-lupta-in-7967_1099332.html

Contingente de militari vor executa trageri de luptă din armamentul de infanterie şi sisteme de artilerie, pe timp de noapte şi zi, cu implicarea unităților de tehnică din dotarea Armatei Naționale. Acțiunile vor avea loc în cadrul exercițiului multinaţional combinat „Scutul de Foc/Rapid Trident – 2023”, transmite IPN.

Ministerul Apărării informează populația că în perioada desfășurării exercițiului vor avea loc deplasări ale unităților de tehnică militară pe traseele din țară. Instituția recomandă cetățenilor să respecte condițiile de acces în apropierea centrelor de instruire ale Armatei Naționale pe durata exercițiilor și să fie vigilenți pentru a evita răspândirea informațiilor false pentru a preveni dezinformarea.

„Scutul de Foc/Rapid Trident 2023” se desfășoară până pe data de 22 septembrie 2023, cu participarea a circa 500 de militari.

Potrivit autorităților, scopul exercițiului este creșterea interoperabilității dintre contingentele participante și nivelului de pregătire pentru operațiunile de menținere a păcii.