logo

Contextul regional va menţine Moldova pe calea europeană, Igor Boţan


https://www.ipn.md/index.php/ro/contextul-regional-va-mentine-moldova-pe-calea-europeana-igor-botan-7978_1015549.html

Contextul economic şi politic regional va conta pentru viitorul european al Republicii Moldova cel puţin la fel de mult ca acţiunile partidelor în timpul campaniei electorale. Rezultatul alegerilor din Ucraina, prognozat a fi o victorie a forţelor pro-occidentale, problemele economice ale Rusiei şi consecinţele semnării Acordului de Asociere cu UE ar putea determina chiar şi partidele pro-estice din Republica Moldova să menţină cursul european al ţării. Declaraţiile au fost făcute în cadrul dezbaterii organizate de Agenţia IPN la tema De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru viitorul european al ţării?” de către Igor Boţan, director al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, expert permanent al proiectului.

„Au loc alegeri în Ucraina. Dacă va câştiga partida pro-europeană în Ucraina şi aşa se aşteaptă, am văzut discursul domnului Poroşenko zilele astea, atunci Ucraina ne asigură ceea ce anterior domnul Voronin numea „ei ne fac nouă contextul”. Dacă ucrainenii merg şi au politici îndreptate spre occident, contează mai puţin cine vine la guvernare în Republica Moldova. Chiar dacă unii promovează astăzi Uniunea Vamală, vor trebui să se conformeze faptului că a fost semnat Acordul de Asociere şi asta este o mare realizare”, a declarat analistul.

Igor Boţan a subliniat că presa şi mass-media trebuie să indice mai clar avantajele apropierii de Uniunea Europeană, iar celor orientaţi spre est să le pună întrebări concrete în loc de a-i blama. „Ce faci cu comerţul cu UE, care este de 53%? Chiar dacă ei spun că acest comerţ este în mare parte un re-export, este un re-export după ce, pe teritoriul Republicii Moldova, s-a dat valoare adăugată în unicele întreprinderi care educă o forţă de muncă modernă. Ăsta nu e un lucru la care să dai cu piciorul”, a declarat directorul ADEPT.

„Mergem mai departe. Noi vedem că Federaţia Rusă a intrat în izolare, iar această izolare are un impact asupra economiei şi acum vor fi nevoiţi să dezgheţe fondul de dezvoltare şi jumătate din acest fond să-l dea pentru creditarea întreprinderilor. Întrebare pentru cei din Republica Moldova: de unde vor avea agenţii economici privaţi din Federaţia Rusă resurse pentru a investi în economia Moldovei?”, a întrebat Igor Boţan.

Totodată, analistul a apreciat pozitiv prestaţia diplomaţiei moldoveneşti în noul context regional. „Pe plan extern, conducerea Republicii Moldova a avut un comportament calm, civilizat şi competent”, a declarat Igor Boţan.

Dezbaterea cu tema: „De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru viitorul european al ţării?” a 33-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenţia IPN desfăşoară acest ciclu deja al treilea an cu susţinerea Fundaţiei Hanns Seidel şi în colaborare cu Radio Moldova.