Consiliul municipal Chişinău va reveni joi la chestiunea privind reorganizarea „Antena C” şi „Euro TV Chişinău”
https://www.ipn.md/index.php/ro/consiliul-municipal-chisinau-va-reveni-joi-la-chestiunea-privind-reorganizarea-a-7967_962645.html
Chestiunea cu privire la reorganizarea instituţiilor audiovizuale municipale „Antena C”şi „Euro TV Chişinău” figurează pe ordinea de zi a Consiliului municipal Chişinău, care se va întruni joi, 14 decembrie, în şedinţă extraordinară.
Pe ordinea de zi a şedinţei figurează 18 chestiuni. Printre cele mai importante sunt cea cu privire la alocarea de mijloace financiare suplimentare Parcului urban de autobuze pentru anul 2006;
cu privire la rezultatele controlului asupra corectitudinii de formare şi utilizare a bugetului municipiului Chişinău; cu privire la aprobarea indicilor de dezvoltare economico-socială a municipiului Chişinău pe anul 2007 şi estimările pentru perioada 2008-2010.
De asemenea, va fi discutat proiectul de decizie cu privire la aprobarea listelor persoanelor intern deplasate din raioanele de est ale R. Moldova care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor locative. De asemenea, vor fi discutate proiectele de decizie cu privire la casarea mijloacelor fixe ale Direcţiei educaţie, tineret şi sport a sectorului Botanica; edificarea şi amplasarea unei compoziţii sculpturale “Voievodul Mircea cel Bătrân”, precum şi chestiuni funciare.